Compania Syngenta a sprijinit proiectul „Livada bunicilor”, parte a campaniei „Bunicii mei sunt cool”, derulată de Asociaţia Centrul de Politici pentru Diversitate şi Securitate.
Târgul de Paşti organizat de Muzeul Ţăranului Român până vineri, 13 aprilie, îi aşteaptă pe vizitatori atât cu produse specifice sărbătorii pascale, cât şi cu spectacole de teatru şi ateliere de încondeiat ouă, de artă creativă sau de origami.
Expoziţia în câmp AGRIPLANTA, ce se va desfăşura în perioada 7 - 10 iunie 2012, în apropiere de localitatea Fundulea, judeţul Călăraşi va avea secţiuni special create pentru copiii şi soţiile agricultorilor ce îi vor trece pragul.
Bunătăţi de toate felurile, artizanat şi dulciuri, se vor găsi în Piaţa Civică din Tulcea, la ediţia specială de Paşte a Pieţei Ţărăneşti.
În perioada 6 şi 8 aprilie a.c. va avea loc Târgul de Florii de la Muzeul Ţăranului Român, la care vor lua parte, ca în fiecare an, meşteri din toată ţara.
Muzeul Naţional Peleş (MNP) organizează a doua ediţie a evenimentului „Vânătoarea ouălor de Paşte” la Castelul Peleş din Sinaia, în competiţie putându-se înscrie copiii cu vârsta cuprinsă între trei şi zece ani.
În perioada 30-31 martie 2012, la Sinaia, se sărbătoreşte un an de la deschiderea Târgului cu Bunătăţi.
Peste o mie de fermieri, producători agricoli, crescători de animale şi reprezentanţi ai firmelor cu specific agricol din Caraş-Severin şi-au dat întâlnire pe Valea Caraşului, la Răcăşdia, la Târgul Mare de Primăvară, ajuns, anul acesta, la cea de-a 25-a ediţie.
Prohibiţia la pescuitul la ştiucă în Delta Dunării a încetat duminică, 25 martie, conform ordinului aprobat săptămâna aceasta de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi de Ministerul Mediului şi Pădurilor.
Cinci zimbri, ţinuţi în Parcul Natural Vânători Neamţ (nord-est de Bucureşti), au fost puşi în libertate, în pădurile din areal, de conducerea instituţiei, în cadrul unui program cu fonduri europene privind „Îmbunătăţirea statutului de conservare a speciei zimbru”. Punerea în libertate a zimbrilor reprezintă o premieră pentru România.