În perioada iulie-septembrie 2012, Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA și Fundația DALA organizează un program de animații în Dumbrava Sibiului, prin activități practice menite să aducă în atenția publicului larg valori din lumea satului tradițional.
Programul de animații estivale aduce o abordare nouă față de valorificarea patrimoniului muzeal prin intermediul evenimentelor culturale impuse în ultimele decenii în muzeu, în principal prin intermediul programului Tezaure umane vii.
Evenimentele din lumea satului readuse la viață prin festivaluri de folclor și târguri ale meșterilor mici și mari, vor fi completate de un program estival cu caracter cvasi-permanent, care să ofere turiștilor ocazionali, celor care nu vin în muzeu special pentru a participa la o anumită manifestare culturală, posibilitatea de a descoperi tradițiile românești, de a regăsi ceva din atmosfera satului de altădată și, desigur, de a învăța, alături de meșteri pricepuți, secretele unor meșteșuguri cunoscute de secole.
În acest sens a fost construită deja o fierărie funcțională, capabilă să găzduiască ateliere, apoi au fost construite două cuptoare de olar, un sistem tradițional de gătit cu plită și cuptor, precum și două vetre de gătit, toate acestea putând fi folosite, începând cu luna iulie, la demonstrații practice și ateliere.
În perioada iulie-decembrie, meșterii populari vor fi prezenți în fiecare săptămână în muzeu, cu standuri de prezentare, completate de demonstrații practice și ateliere. Folclorul românesc va fi prezent pe aleile muzeului, prin intermediul unor cupluri de dansatori, acompaniați de lăutari, care vor face demonstrații de joc tradițional, în zilele de sfârșit de săptămână.
În completarea programului de animații culturale, Muzeul în aer liber va dispune, începând cu luna iulie, de animale și păsări domestice, care vor întregi imaginea gospodăriilor țărănești autentice, unele anexe precum grajdurile sau cotețele devenind, astfel, funcționale.