Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a eliberat, începand cu anul 2005, atestate pentru 115 produse tradiţionale din judetul Suceava (lactate-29, băuturi nealcoolice-3 şi produse din carne- 83), acestea fiind valabile doar pe plan naţional, niciunul din produsele tradiţionale din ţară nefiind recunoscute la nivelul Uniunii Europene.
Conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în primul semestrului al anului 2011, în România s-au atestat 552 de produse traditionale, de aproape trei ori mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar numărul operatorilor economici tradiţionali a urcat la 85 de la 55.
„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a eliberat atestate pentru 115 produse tradiţionale din judeţul Suceava (lactate-29, băuturi nealcoolice-3 şi produse din carne- 83), acestea fiind valabile doar pe plan naţional, niciunul din produsele tradiţionale din ţară nefiind recunoscut la nivelul Uniunii Europene. Ştiu că s-au înaintat cereri pentru obţinerea protecţiei denumirii în U.E. a Magiunului de prune de Topoloveni, a Cârnaţilor de Pleşcoi şi a Novacului afumat din Ţara Bârsei”, a declarat Doina Antonesei, consilier în Cadrul Direcţiei Agricole Suceava.
Aceasta a mai declarat că promovarea produselor tradiţionale cu caracteristici specifice poate fi un atu important pentru economia rurală şi nu numai, în special în zonele defavorizate, pentru creşterea venitului agricultorilor.
Produsele din carne - ponderea majoritară a produselor atestate
În Suceava, cele mai multe produse tradiţionale au fost atestate în anii 2005 şi 2006. Ponderea cea mai mare a produselor atestate este reprezentată de produsele din carne, urmate de produsele din lapte, pâine şi zaharoase. Printre produsele tradiţionale înregistrate în 2005 se numără brânza de Horodniceni, Caşcavalul de Izvorul Alb, Caşcavalul de Cosvana, Caşcavalul de Rădăsani, Brânza de burduf de Stănişoara, Urda de Poiana Mărului, Cârnaţii, Lebărul, Toba, Salamul de vită de Udeşti sau Pastrama afumată de Bosanci.
În anul 2009 doar două produse tradiţionale au fost atestate şi anume Brânza sărată şi Caşcavalul de Boroaia. În anul 2010 s-au atestat şapte produse lactate şi din carne- Caşul, Caşcavalul, Brânza de burduf şi Urda de Delut, Caltaboşul şi Cârnaţii de casă afumaţi de Horodnic şi Păstrăvul Afumat de Bucovina.
Pentru a figura în registrul de atestare a produselor tradiţionale, produsul trebuie să fie fabricat din materii prime tradiţionale, să prezinte o compoziţie tradiţională sau un mod de producţie şi prelucrare autentic.
Sursa: ziaruldeiasi.ro