Adama
AGRICOVER

Iaşi: „Sărbătoarea dulceţii la Mănăstirea Golia” la prima ediţie

Publicat: 10 octombrie 2011 - 10:35
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Prima ediţie a târgului „Sărbătoarea dulceţii la Mănăstirea Golia” are loc începând de luni, timp de o săptămână, în parcarea din faţa lăcaşului de cult.

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Centrul de Promovare Turistică Iaşi, la prima ediţie a manifestării ieşenii vor avea ocazia să deguste şi să achiziţioneze atât dulceaţă de fructe, cât şi dulceaţă din morcov, vinete, roşii coapte sau ţelină, precum şi clătite cu dulceaţă, miere şi zacuscă şi să se „desfete cu apa limpede” ce va curge de la cişmeaua orientală aflată lângă Turnul Golia.

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei, participă 15 producători din judeţele Iaşi, Suceava, Neamţ, Olt şi Prahova. Lor li se va alătura şi un creator de port popular tot din Neamţ.

Pe finalul manifestării, în 15 octombrie, penultima zi a târgului, va avea loc un concurs între producătorii de dulceaţă, iar un juriu va desemna „Cea mai gustoasă şi naturală dulceaţă”.
sursa: Agerpres

Vizualizat: 1597 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Vrancea: O delegaţie chineză, interesată de vinurile lui Ceauşescu

Vrancea: O delegaţie chineză, interesată de vinurile lui Ceauşescu

Un grup de investitori chinezi a sosit, zilele trecute, în judeţul Vrancea pentru a achiziţiona vinuri vechi, de… colecţie. Este vorba de băuturi  scumpe, ale căror valoare poate depăşi câteva zeci de mii de euro, cum este cazul vinurilor franceze foarte rare.

La “Parada gospodarilor”, Ghiveci a la Săpoca de 500 kg, demn de Guinness Book

La “Parada gospodarilor”, Ghiveci a la Săpoca de 500 kg, demn de Guinness Book

Zilele trecute, legumicultorii din Săpoca – judeţul Buzău – erau gata-gata să ajungă în… Cartea recordurilor. Din produsele cultivate de ei au preparat un uriaş ghiveci de legume care în final a cântărit aproximativ o jumătate de tonă. 

„Performanţă în agricultură - Schimb de bune practici în regiunea Toscana Italia”

„Performanţă în agricultură - Schimb de bune practici în regiunea Toscana Italia”

Specialiştii de la Camera Agricolă Vrancea au participat, recent, la un training în regiunea italiană Toscana. La această acţiune au fost prezenţi absolvenţii cursurilor de perfecţionare organizate în cadrul proiectului „Modernizarea Sistemului de Informare şi Cunoaştere în Agricultură” (MAKIS), implementat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“. 

Agrostar: În agricultură rezultatele bune se obţin doar în structuri asociative

Agrostar: În agricultură rezultatele bune se obţin doar în structuri asociative

Cu speranţa că intermediarii de pe piaţa românească ar putea fi înlăturaţi, preşedintele Federaţiei Agrostar, Ştefan Niculae, a declarat joi, la Slatina, la o conferinţă regională privind formarea întreprinzătorilor din mediul rural, că dezvoltarea agriculturii trebuie făcută prin structuri asociative care să acopere întregul lanţ de producţie, dar şi de distribuţie.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Bancul zilei

În vacanţă...

În vacanţă...
De trei ori am fost în vacanţă şi de trei ori soţia mea a rămas însărcinată Detalii