Sărbători creştine în perioada 18 - 24 iunie 2012. Drăgaica sau Sânzienele

18     L         Sfinţii Mucenici Leontie, Ipatie şi Teodul     Post
19     M         Sfântul Apostol Iuda     Dezlegare la ulei şi vin
20     M         Sfântul Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor     Post
21     J         Sfântul Mucenic Iulian din Cilicia     Dezlegare la ulei şi vin
22     V     †     Sfântul Mucenic Eusebie, Episcopul Samosatelor     Post
23     S         Sfânta Muceniţa Agripina     Dezlegare la peste
24     D     †     Drăgaica sau Sanzienele - Ap. Romani XIII, 11-14XIV, 1-4Romani V, 1-10Ev. Luca I, 1-2557-687680Matei VI, 22-23glas 2, voscr. 3

Solstiţiul de vara, ziua cea mai lungă a anului după care începe să scadă puţin, câte puţin, cu cât sare cocoşul de pe pragul casei sau cu cât se mişca puiul în găoacea oului a fost determinat empiric prin observarea atentă a reperelor terestre, în special a bioritmurilor stabile ale unor plante (sânziană sau drăgaica), păsări (cucul), insecte (licuricii) şi cosmice (răsăritul sau asfinţitul aştrilor şi constelaţiilor).

Amuţitul cucului
După trei luni de cântat neîntrerupt, cucul se opreşte brusc la sfârşitul lunii iunie, în perioada solstiţiului de vară. Truditorii ogoarelor afla că a sosit ziua cea mai lungă a anului, numită în Calendarul popular Amuţitul Cucului, 24 iunie (Sanzienele sau Drăgaica).
Marcând perioada imparguirii şi coacerii seminţelor de grâu, secară, orz, deci perioada încheierii ciclului biologic a celor mai importante plante alimentare cultivate de om, zilele de Sânziene, Sanpetru şi Rusalii au asimilat un ritual sezonier, asemănător celui de început de an. Ritualul a câştigat în spectaculozitate şi datorită apropierii calendaristice a zilei de celebrare a Sanzienelor (24 iunie) de ziua solstiţiului de vară.

Sărbătoarea grâului
Sărbătoarea grâului, ziua solstiţiului de vară în calendarul popular, când se spunea că începe să se usuce rădăcina grâului şi să se coacă grâul în spic, a preluat numele şi ziua de celebrare, ale Sfântului Apostol Vartolomeu din Calendarul ortodox, când corespundea ca data calendaristica cu solstiţiul de vară. Unele practici efectuate în aceste zile au fost preluate de noile sărbători solstiţiale: Sanzienele şi Sanpetru.
Sânziană este o plantă erbacee din familia Rubiaceae, substitut fitomorf al zânei fecioare care dă miros şi leac florilor, rod bogat holdelor grau şi orz. Florile, frumos mirositoare, tulpinile, seminţele şi rădăcinile au numeroase utilizări în medicina şi cosmetica populară, în: obiceiurile şi actele magice împlinite în ziua înfloririi, 24 iunie, solstiţiul de vară.

Dansul Drăgaicei
Din flori de sânziene şi spice de grâu se împleteşte o cunună, purtată pe cap de o fecioară în ceremonialul complex numit Dansul Drăgaicei; este identificată cu zeiţa Diana; agăţată la ferestrele caselor, în stâlpii porţilor, apăra oamenii, mormintele şi holdele de forţele malefice; aruncată pe acoperişul caselor şi şurilor prezice ceea ce i se va întâmpla în cursul anului celui care a confectiont-o, a aruncat-o pe acoperiş. Fata care pune floarea sub căpătai în noaptea de sânziene îşi vede în vis ursitul, femeia care îşi înfăşoară mijlocul cu tulpini de sânziene este ocolita de dureri de şale în timpul secerişului, fecioarele şi nevestele care o poartă în san sau în păr sunt atrăgătoare şi drăgăstoase.

Cununa de Sânziene
Cununa de Sânziene care împodobeşte Drăgaica în timpul dansului sau nupţial are aceeaşi semnificaţie cu colacul din făină de grâu pus de naşă pe creştetul miresei în timpul colăcăriei (înainte de pornirea alaiului nunţii la biserica) şi cu cununile împărăteşti puse de preot pe capul miri lor în timpul cununiei creştine: transferul fertilităţii divine de la un substitut al sacrului (colacul, cununa) la omul profan.
Floarea de sânziene se purta de către fete în prin buzunare, în sân, se încingea peste mijloc, se punea sub căpătai pentru a visa peste noapte ursitul.

Făclia de Sânziene
Moment important al sărbătorii de Sânziene este umblatul cu făclia, ceremonial nocturn la care participa ca spectatori întreaga suflare a aşezărilor. Făclia este lucrată meşteşugit dintr-un lemn de molid uscat şi crăpat la un capăt, unde se fixează răşina de brad cu surcele uscate de molid şi fire de cânepă. O dată cu lăsarea serii, copiii şi feciorii urca pe coama dealurilor, se strâng în cerc pentru a-şi aprinde făcliile şi apoi se aşează în linie dreaptă, la o depărtare suficienta unul de altul pentru a nu se arde cu răşină topită ce sare în timpul rotirii făcliilor. Este interesant ca făcliile se rotesc numai într-un singur sens, în direcţia mersului aparent al soarelui pe bolta cerească.
Strigatul "Făclia măăă... ", ca şi mireasma rasinei arse străbat întreg văzduhul. Prin păduri şi pe munţi tăietorii de lemne învârtesc, de asemenea, făclii aprinse. Focul şi mirosul de răşină purifica nu numai spaţiul înconjurător, ci şi oamenii care-şi trec făcliile printre picioare, ca şi cum ar sări peste focuri. Când făclia este pe cale de a se stinge, tinerii coboară spre sat înconjurând tarina şi livadă, intra în curţi şi predau făcliile părinţilor pentru a le implanta în mijlocul grădinilor, între straturi.
Sursa: creştinortodox.ro