Asociaţia întreprinzătorilor mici şi mijlocii din judeţul Covasna (ASIMCOV) a început înscrierile pentru „Festivalul cartofului” de la Târgu Secuiesc şi „Festivalul tocăniţelor la ceaun” de la Covasna.
Directorul executiv al ASIMCOV, Vajda Lajos, a declarat că „Festivalul cartofului”, care va avea loc pe data de 27 august în municipiul Târgu Secuiesc va reuni 20 de echipe, dintre care opt din Ungaria, care se vor întrece în prepararea celor mai gustoase bucate din cartofi.
De asemenea, Lajos a precizat că juriul va premia atât gustul şi aspectul preparatelor, cât şi modul de servire a acestora, originalitatea reţetelor, costumele şi buna dispoziţie a echipelor înscrise în concurs.
Taxa de participare - o sticlă de vin alb şi una de vin roşu
„Festivalul tocăniţelor la ceaun”, ajuns la cea de a IV-a ediţie, va avea loc pe 3 septembrie în oraşul Covasna şi va fi organizat de ASIMCOV în colaborare cu „Ordinul cavaleresc al preparatelor în aer liber” din Transilvania, înfiinţat anul trecut.
Vajda Lajos, respectiv preşedintele acestui Ordin, a declarat că ambele festivaluri au rolul de a promova tradiţiile gastronomice şi de a încuraja alimentaţia sănătoasă, iar un rol important în desemnarea câştigătorilor îl va avea şi publicul. „Fiecare persoană va primi câte un jeton cu emblema Ordinului cavaleresc, iar echipa care va aduna cele mai multe jetoane va primi un premiu de popularitate din partea publicului”, a spus Vajda Lajos.
În judeţul Covasna s-au organizat anul acesta mai multe festivaluri gastronomice, printre care Parada Cârnaţilor de la Sfântu Gheorghe, Festivalul peştelui de la Belin şi Festivalul florilor comestibile tot la Sfântu Gheorghe, iar luna viitoare va avea loc Festivalul vânătoresc de la Malnaş Băi.
Sursa: Agerpres