De 1 Martie dăruim mărtişoare sau primim mici simboluri ale primăverii, dar probabil puţini dintre noi cunosc povestea mărţişorului ori s-au întrebat ce simbolizează şi de unde a pornit obiceiul ,,purtatul mărţişorului”...
Ce este mărţişorul?
Semnificaţia mărţişorului a rămas aceeaşi de-a lungul timpului: este un simbol al primăverii, al revenirii la viaţa. El ne aduce optimism şi credinţă. Forma acestuia s-a schimbat în timp.
La originile mărţişorului a stat o monedă de aur sau de argint la care se ataşa o sfoară făcută din două fire răsucite, una roşie şi alta albă (sau alb şi negru), ce semnificau lupta vieţii asupra morţii, a sănătăţii împotriva bolii şi care era purtată în general de persoanele sensibile (copii şi fetele tinere). Există credinţa, conform căreia, aceasta amuletă aducea noroc şi fericire.
Unde regăsim „funia anului”?
Mărţişorul mai este numit şi „funia anului”, care se spune că adună laolaltă săptămânile şi lunile în cele două anotimpuri străvechi ale calendarului popular: vară şi iarna, simbolizate de şnurul bicolor. Împletirea alb-roşie a şnurului se regăseşte în steagul căluşarilor, la bradul de nuntă, la podoabele junilor şi în multe alte obiceiuri străvechi. Împletirea celor două culori simbolizează regenerarea vieţii.
Scopul purtării Mărţişorului este să-ţi apropii soarele. Prin asta te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere, frumuseţe, veselie şi sănătate, cinste şi iubire.
Cum purtăm Mărţişorul?
Un obicei de la sate spune că ţăranii puneau copiiilor mărtişoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele şi cine nu le poartă are să se ofilească. Poporul mai ştie că mărţişorul trebuie purtat ca lucru sfânt, nu ca pe o podoabă ori ca jucărie.
Fetele purtau mărţişorul timp de douăsprezece zile la gât, după care-l prindeau în păr şi-l ţineau astfel până ce înflorea primul pom (de obicei, până la sfârşitul lunii martie). După aceea, cu şnurul legau o creangă a pomului, iar cu banul respectiv îşi cumpărau caş, pentru ca tot anul să le fie faţă frumoasă şi albă. sursa: tradiţii.ro
Ferma Media Grup va doreşte o primăvară frumoasă!