Adama
AGRICOVER

MAMBO SIRIA la Bucureşti în Parcul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice

Publicat: 11 octombrie 2011 - 11:40
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

MAMBO SIRIA va cânta în data de15 octombrie la Târgul naţional de produse tradiţionale, ecologice şi naturale, produse în ferme şi gospodarii ţărăneşti de la ASAS.

De Ziua Mondială a Femeilor din Mediul Rural facem un cadou tuturor celor ce vin sa admire satul românesc de 69 de ediţii în Parcul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

"O sa aveţi sâmbătă, 15 octombrie, posibilitatea să-i vedeţi pe viu pe cei şapte membri ai consacratei formaţii lăutăreşti „Mambo Siria”. „Aceasta era viaţa satului, aşa mergeau lăutarii si cântau şi la bucurie şi la necaz şi am luat şi eu obiceiul acesta”, ne spune maestrul Mambo Siria,  Marin Şchiopu.

„O sa mă bucur să văd bucureştenii lângă noi că nu facem decât să vă spunem lumea satului adunată de la noi, din zona Mehedinţi, pe note şi versuri, uneori chiar fără perdea. Versurile MAMBO SIRIA, denumire dată de poetul Mircea Dinescu, cel care ne-a unit în această formaţie le dedicăm tuturor românilor, femeilor din mediu rural dar şi bucureştencelor. Instrumentele noastre sunt vechi şi ţin de fanfara lăutărească, noi cântăm la nunţile de la tara, la botezuri, dar şi la înmormântări. Ne prezentăm simplu -Trombon - Patrascu Nelu, Trompeta -Nicola Sorin, Trompeta -Patrascu George, Trompeta - Antonie Constantin, Trompeta - Schiopu Marin (vocea de 76 de ani), Toba mare - Neagoie Marian, Toba mica - Antonie George. Toţi suntem din Dărvari, judeţul Mehedinţi, familia Antonie e din satul Gemeni, comuna Darvari. Acum vreo 12-13 ani noi cântam în formaţia aceasta pe la nunţi, petreceri câmpeneşti şi am mers la Cetate. La noi se păstrează în tradiţia de colindat ursul şi capra. Şi ne-am oprit la Cetatea lui Mircea Dinescu şi după colindat am cântat Mambo Siria, a fost foarte încântat, astfel după ceva vreme ne-a căutat în Dărvari de unde suntem şi uite aşa ne-a unit în fanfara lăutărească Mambo Siria. Nea Marin a adunat în decursul anilor, de la bătrâni cântece foarte vechi, fără perdea şi vreo 12 cântări o sa le facem în parcul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice sâmbătă 8 octombrie, orele 11. Câteva din ele: " Cu şurubul/ Ia şurubul"; "La tigaie"; "Mai la deal în Turnu Roşu"; "Să vă spui ce s-a întâmplat la Timişoara/ pentru o dulce gură a lui Mărioara"; "Când eram tânăr odată", spune lăutarul Şchiopu.

Comuna Dârvari se găseşte în extremitatea de sud-est a judeţului Mehedinţi în Câmpia Olteniei, la limita cu judeţul Dolj, la 68 km de Drobeta Turnu-Severin. „Nu puteam lipsi la invitaţia unui Târg de produse din gospodăriile ţărăneşti, în timpul liber suntem cântăreţi dar altfel muncim pământul”, a adăugat, Marin Şchiopu
Va aşteptăm la Academia de Ştiinţe Agricole si Silvice, sâmbătă, 15 octombrie, ora 11.00.

MAMBO SIRIA - Dupa nume sună exotic. Cei care nu ştiu se întreabă ce-i cu numele asta? Cine sunt şi ce vor? În realitate, Mambo Siria este un taraf-fanfară descoperit de Mircea Dinescu. Formaţia este din zona moşiei lui Dinescu, adică din Darvari, Mehedinţi. Ritmurile pe care cântă Mambo Siria sunt specifice zonei. Daca aţi auzit vreodată lăutari cântând la nunţile de la ţară, sau la înmormântări atunci ştiţi despre ce este vorba.

sursa: comunicat primit la redacţia Ferma

Vizualizat: 2944 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Buzău: Proiectul “Dezvoltarea iniţiativelor antreprenoriale (DIA) în mediul rural”

Buzău: Proiectul “Dezvoltarea iniţiativelor antreprenoriale (DIA) în mediul rural”

Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe AGROSTAR au organizat, zilele trecute, la Buzău, conferinţa regională care a marcat finalizarea implementării proiectului “ Dezvoltarea iniţiativelor antreprenoriale (DIA) în mediul rural”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane.

Timiş: Ziua Recoltei – sărbătoare agricolă, la Moşniţa Nouă

Timiş: Ziua Recoltei – sărbătoare agricolă, la Moşniţa Nouă

Sâmbătă, 8 octombrie, la Moşniţa Nouă, judeţul Timiş, zeci de agricultori locali, prezenţi la Ziua Recoltei, au aşezat pe tarabe struguri, ardei, roşii, ceapă verde şi pâine de casă, produse care s-au bucurat de un succes enorm.

Iaşi: „Sărbătoarea dulceţii la Mănăstirea Golia” la prima ediţie

Iaşi: „Sărbătoarea dulceţii la Mănăstirea Golia” la prima ediţie

Prima ediţie a târgului „Sărbătoarea dulceţii la Mănăstirea Golia” are loc începând de luni, timp de o săptămână, în parcarea din faţa lăcaşului de cult.

La “Parada gospodarilor”, Ghiveci a la Săpoca de 500 kg, demn de Guinness Book

La “Parada gospodarilor”, Ghiveci a la Săpoca de 500 kg, demn de Guinness Book

Zilele trecute, legumicultorii din Săpoca – judeţul Buzău – erau gata-gata să ajungă în… Cartea recordurilor. Din produsele cultivate de ei au preparat un uriaş ghiveci de legume care în final a cântărit aproximativ o jumătate de tonă. 

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Bancul zilei

În vacanţă...

În vacanţă...
De trei ori am fost în vacanţă şi de trei ori soţia mea a rămas însărcinată Detalii