Perioada pe care noi, crescătorii de taurine, una dintre speciile cele mai grele ale zootehniei, o traversăm acuma este extraordinar de dificilă, cu probleme deosebite. Şi acestea sunt legate, în mod deosebit, de nivelul preţului de valorificare a laptelui şi a cărnii. Mai mult decât atât, costurile în sector sunt ridicate, iar formele de sprijin de care ar trebui să se bucure specia sunt insuficiente.
Într-o discuţie purtată recent cu Eugen Popa, crescător de taurine din judeţul Bacău, fermierul s-a arătat profund nemulţumit de ceea ce se petrece în sectorul zootehnic.
Porci hrăniţi cu lapte
Fermierul băcăuan susţine că preţul la laptele de consum din România a scăzut enorm de mult, s-a ajuns ca producătorii să vândă laptele cu 0,80- 0,90 lei sau cu 1 leu litrul, iar în perioada de vară cu mult mai puţin – 50 sau 60 de bani/litru. Dramatic este că o bună parte dintre producătorii de lapte cu efective de animale de mici dimensiuni, neavând unde să-l dea, îl aruncă la porci, aşa cum se întâmplă deseori.
Eugen Popa a găsit explicaţia de ce această materie primă a industriei alimentare nu are preţ.
La această dată, preţul laptelui conform şi al laptelui cu adevărat natural este atât de jos ca urmare a invaziei pe piaţa lactatelor din România a produselor din lapte reciclat, lapte praf; foarte multe dintre subproduse au arome sau substanţe chimice înlocuitoare… Aşa s-a ajuns ca în piaţa românească să intre produse din Uniunea Europeană cu calităţi mult mai proaste. Ca urmare a fenomenului de sărăcie din România, majoritatea consumatorilor preferă să cumpere la preţul cel mai mic. Multe produse care se găsesc în magazine nu au preţurile specifice produsului natural din lapte. Eu trebuie să vă mărturisesc că este vorba, atât de laptele de consum, cât şi de sortimentele de caşcaval şi de o serie de brânzeturi.
Eugen Popa vede o posibilă rezolvare a situaţiei: În mod normal, instituţiile statului ar trebui să constituie comisii mixte formate din oficiali ai ANSVSA, ai Protecţiei Consumatorului şi ai Ministerului Agriculturii, care să purceadă la prelevarea de probe la toate produsele lactate şi în urma analizelor, dacă se va vedea destul de clar că aceste produse finite nu sunt făcute din lapte natural, să fie luate măsurile legale.
Citeşte articolul integral în revista Ferma, ediţia 15-29 februarie 2016!
Dă clic pe link-ul de mai jos şi scrie-ne părerea ta!
http://www.agroinfo.ro/economic/vocea-fermierului-piata-laptelui-facuta-praf#comment





