3 minute de citit

Vizita comisarului Dacian Cioloş în Spania – între cunoaştere şi prudenţă

Comisarul a ajuns în executivul comunitar la începutul lui 2010, când încă se mai simţeau efectele crizei alimentare din 2008, şi încă de atunci a fost atrasă atenţia asupra sectorului agricol şi a vulnerabilităţii sale. Potrivit publicaţiei menţionate, era o noutate pe care noul comisar o înţelegea bine. Cioloş este inginer agronom format în România, care a ajuns la puţin peste 40 de ani să conducă şi destinele agriculturii spaniole, mai scrie El Norte de Castilla, amintind şi de formarea comisarului european, finalizată cu un doctorat şi pe parcursul căreia a dirijat programe de dezvoltare rurală şi a fost şi ministru al agriculturii.

Însă realitatea este îndărătnică, iar maşinăria europeană – rigidă şi cu multe capete, atrage atenţia publicaţia menţionată. Aceasta mai apreciază că provocarea cea mai importantă pentru Cioloş, care îi va marca mandatul, este reforma PAC. Poziţia lui a fost până acum foarte prudentă, cu schimbări încă ambigue, care pot fi cruciale sau nu, în funcţie de cum sunt puse în aplicare. Cioloş a reuşit însă să garanteze continuitatea PAC, dându-i relevanţă în cadrul strategiei 2020.

Cu toate acestea, mai există două probleme strategice: cea a diferenţelor de preţuri dintre originea şi destinaţia produselor, cu presiunile exercitate de distribuitor asupra producătorului, şi nevoia de a apăra producţia europeană faţă de cea provenită din alte spaţii economice, cu mult mai puţine exigenţe. Cioloş este un comisar care gestionează cu anumită eficienţă politica agrară comună, are capacitatea de a manevra, însă de la care se aştepta o gestiune mai avangardistă, mai îndrăzneaţă, mai apreciază El Norte de Castilla.

Sursa: Agerpres

Cisteste si...

bolojan pleaca

A căzut Guvernul Bolojan!

Guvernul Bolojan a căzut cu 281 de voturi pentru. Moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR la adresa Executivului […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×