3 minute de citit

Viticultura românească a absorbit fonduri UE în valoare de 660 de milioane de euro

Viticultura din România a reuşit să atragă investiţii de aproape 660 de milioane de euro până în prezent, a declarat Emil Dumitru, consilier în cadrul Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole (ONIV), la conferinţa de lansare a Salonului Internaţional de Vinuri Vinvest Timişoara.

„Sectorul vitivinicol din România a cunoscut o transformare importantă odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Este un sector bine organizat, care a reuşit să performeze în absorbţia fondurilor comunitare pentru că aproape 660 de milioane de euro au fost deja investite în sector. Avem plantaţii de mare calitate şi de aceea trebuie să credibilizăm producţia de vin din România, să educăm consumatorul şi să îi prezentăm vinuri de calitate, de denumire de origine şi cu indicaţie geografică. Toate acestea nu se pot face fără aportul producătorilor de vin din România care au făcut investiţii substanţiale în plantaţii vitivinicole şi în crame. Trebuie însă să ne luptăm să nu rămână vinul românesc doar la un anumit potenţial ci să-l valorificăm pentru că nu este cu nimic mai prejos decât vinurile produse în celelalte state cu tradiţie în viticultura”, a spus Emil Dumitru.

Potrivit reprezentantului ONIV, România înregistrează un deficit în comerţul intracomunitar cu vinuri, dar acesta nu este legat de vinurile de calitate. „În general, românii sunt consumatori de vinuri autohtone. Există un deficit în comerţul intracomunitar, dar nu pe vinurile de calitate ci pe cele de masă. Noi avem un ritm de plantare de 4.000 de hectare pe an abia din 2007, până atunci s-a plantat doar 500-700 hectare pe an, iar în anii ’90 o mare parte din plantaţiile retrocedate au fost abandonate. În viitoarea PAC, României i se va acorda un pachet financiar naţional destinat sectorului vitivinicol ceea ce ne va ajuta ca până în 2020 să avem din cele 180.000 de hectare plantate cu viţă de vie ofertă de piaţă de pe 120.000 de hectare cu soiuri premium”, a adăugat consilierul ONIV.

Din datele Ministerului Agriculturii, suprafaţa totală cultivată cu viţă de vie pentru vin în România se ridică la 181.767,7 ha, din care doar 27.716 ha sunt cu soiuri DOC (denumire de origine controlată) şi 15.853,25 ha cu soiuri IG (indicaţie geografică).
România ocupă locul 5 în Europa din punct de vedere al suprafeţei cultivate cu viţă de vie, dar se află pe locurile 14-16 din punct de vedere al producţiei.
Sursa: Agerpres

Cisteste si...

tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

mici bani 2025

AFIR: Ajutor de 34 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): 34 de milioane euro finanțare prin AFIR pentru modernizarea unităților de procesare cu fonduri […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×