Până la această dată, Comisia Europeană a virat în contul României suma de 1,740 miliarde de euro reprezentînd decontarea subvențiilor din agricultură achitate fermierilor și crescătorilor de animale. Anunțul a fost făcut de directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea.
„Suma totală pe care APIA a autorizat-o la plată începând cu data de 16 octombrie 2020 și până-n data de 24 mai 2021 este de 2 miliarde 860 de milioane de euro. Dar, pe lângă faptul că aceste sume au fost autorizate și efectiv plătite, categoric aici mă refer la suma totală pe care noi am plătit-o din toate cele trei fonduri pe care APIA le gestionează, FEGA, Fondul European de Garantare Agricolă, care este în stricta curte a agenției, avem și măsurile delegate de către colegii noștri de la AFIR și, bineînțeles, bugetul național.

Dar cum spuneam, lucru important categoric că s-au făcut aceste plăți, dar pot să vă spun cu bucurie, dacă noi am avut pentru anul 2020, suma alocată României a fost, pentru FEGA, de un miliard 943 de milioane de euro, până-n momentul de față, Comisia Europeană a rambursat României un miliard 740 de milioane de euro și suntem în plin proces de decontare a declarațiilor de cheltuieli„, a declarat șeful APIA, la Conferința Meat Milk ținută marți la Poiana Brașov.





