Oile noastre treceau marea, voi ne aduceți disperarea, scrie pe o pancartă de la protestul oierilor desfășurat joi, 30 iulie 2026, în București, în fața sediului Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Crescătorii de oi protestează și la această oră în capitala țării față de interdicțiile aplicate de Comisia Europeană de a exporta animale vii ca urmare a identificării focarelor de pesta micilor rumegătoare.
„Mergem să facem dreptate, dacă ei nu vor să ne ajute. Ei în loc să ne ajute, numai ne încurcă, ne bagă restricții. Avem și noi o familie, trebuie să trăim. Suntem tineri, nu am plecat afară. În loc să se bucure că mai este tineret în țară, care vor să facă ceva, ei ne încurcă, în loc să ne ajute. Mai bine să ne lasă în pace, să nu ne mai bagă restricții, să nu ne mai închidă nimic, să ne facem treaba”, a spus Nica Vasile Traian, unul dintre ciobanii din județul Arad.
„Să se facă dreptate, să deschide exportul, să nu se vaccineze oile, că oile sunt sănătoase”, este de părere singura ciobăniță dintre protestatari.
Oierii susțin că în alte țări care se confruntă cu boli similare, s-au găsit soluții pentru a nu bloca în totalitate exporturile de carne.
„Suntem blocați până în 31 decembrie 2026, o perioadă foarte lungă. Nu pot să-mi explic de ce la noi, în România, trebuie să blocăm toată țara, atâta timp cât în țările vecine, Croația, Ungaria, sunt blocate – și ei au aceeași boală ca și noi – dar sunt blocate strict județele în care au focare. Din restul țării se pleacă”, a spus ciobanul Ion Cioranu, pentru Radio Europa FM.
Ciobanii acuză autoritățile că nu iau măsuri de susținere a fermierilor.
„Nu ne-am mai confruntat niciodată cu o situație ca aceasta. Acest virus, pesta micilor rumegătoare, au trecut două luni de zile de la ridicarea dreptului de a face export în țările terțe, pentru că în spațiul intracomunitar eram opriți deja din martie 2025. În afară de două discuții avute la Bruxelles de către autorități, nu avem un plan, nu avem un program de măsuri. Dacă lunile trec așa fără să se întâmple nimic, avem o mare problemă”, a declarat președintele Asociației Crescătorilor de ovine „Păstorul Crișana”, Nicolae Cioranu.
Protestul a început în fața sediului Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Apoi, participanții vor merge în marș până în Piața Victoriei, în fața Guvernului.
Protestul se va încheia la ora 17:00. (Sursa foto: Ciprian Boițiu / Europa FM)






