1 minut de citit

Veniturile reale ale agricultorilor din România au crescut cu peste 40%, în 2011

În anul 2011, România a înregistrat cel mai semnificativ avans din UE al veniturilor reale ale agricultorilor, potrivit datelor preliminare pe 2011 prezentate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Veniturile reale ale angajaţilor din sectorul agricol au înregistrat în România, în 2011, o creştere de 43,7%, cel mai semnificativ avans din UE, în timp ce în Uniunea Europeană (UE27) acestea au crescut cu 6,7%, după ce au urcat cu 12,6% în 2010.

Potrivit datelor Eurostat, cele mai mari creşteri ale veniturilor agricultorilor s-au înregistrat în România (43,7%), Ungaria (41,8%), Irlanda (30,1%), Slovacia (25,3%), Luxemburg (25,2%), Cehia (23,5%), Bulgaria (23,2%) şi Danemarca (20,2%), iar cele mai mari scăderi ale veniturilor agricultorilor s-au înregistrat în Belgia (minus 22,5%), Malta (minus 21,2%), Portugalia (minus 10,7%) şi Finlanda (minus 9,6%).

Veniturile reale ale angajaţilor din sectorul agricol au crescut în 2011 în 19 de state membre şi au scăzut în opt ţări membre.
Între 2005 şi 2011 Eurostat estimează că venitul real pentru un angajat din sectorul agricol a crescut, în medie, cu 18,3% în UE 27, iar forţa de muncă din sectorul agricol a scăzut cu 15,2%.
sursa: Agerpres

Cisteste si...

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×