Cinci asociaţii din domeniul forestier cer retragerea proiectului de modificare a Codului Silvic din dezbaterea parlamentară şi refacerea actului normativ.
Direcţia Silvică Harghita va tăia pentru Crăciun, din pădurile de stat, doar 940 de brazi, numărul fiind mult mai mic decât în alţi ani, întrucât românii preferă să cumpere pomi de iarnă din import sau de cultură.
Fermierii brăileni sunt îngrijoraţi de directiva UE care interzice folosirea de insecticid pentru tratarea seminţelor de porumb şi floarea soarelui şi i-au cerut vineri ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, aflat în vizită în judeţ, o derogare în acest sens.
Începând de duminică, 1 decembrie, în toată Uniunea Europeană, trei pesticide din familia neonicotinoidelor, folosite la culturile de plante tehnice şi cereale, sunt interzise, întrucât sunt nocive pentru populaţia de albine, relatează agenţia EFE.
Aprovizionarea cu apă accesibilă plantelor de grâu de toamnă pe profilul de sol 0-50 cm, se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, pe aproape întreg teritoriul agricol al țării, arată prognoza agrometeorologică a Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă în perioada 30 noiembrie - 6 decembrie 2013.
Începând de anul viitor, se schimbă modalitatea în care se acordă subvenţia pe suprafaţă, plata făcându-se în funcţie de terenul agricol deţinut de fiecare solicitant în parte, a declarat vineri, la Brăila, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Intrarea politicienilor în agricultură este un semnal foarte bun și arată că este un domeniu din care se poate câștiga în următorii ani, a declarat vineri, la Palatul Parlamentului, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Administratorul Comcereal Bihor, Petru Ţiţ Andreescu, şi o angajată din Marghita au fost audiaţi, joi, de poliţiştii antifraudă, fiind suspectaţi că şi-ar fi însuşit aproape 6.000 de tone de grâu din rezerva de stat, în valoare de peste 6,5 milioane de lei.
În următoarele săptămâni, silvicultorii maramureşeni vor derula împreună cu poliţiştii şi jandarmii, o acţiune mai amplă de verificări în trafic pentru preântâmpinarea furtului de brazi şi masă lemnoasă.
Una dintre multele probleme ale pomiculturii din România este starea învechită a plantaţiilor, urmată de lipsa posibilităţilor de finanţare a producătorilor români pentru înfiinţarea de plantaţii noi, performante.