Ca suprafaţă cultivată cu viţă de vie, România este pe locul 10 în lume şi pe locul cinci în Europa, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, prezent la deschiderea celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional al Viei şi Vinului “Bachus 2012”.
Cramele Halewood România estimează o creştere a vânzărilor în acest an. Directorul general al companiei, Dan Munteanu, a anunţat că vor încheia anul cu o creştere a vânzărilor de aproape 4%.
Festivalul de Vin, Artă şi Gastronomie PROVINO va avea loc în acest an la Iaşi în perioada 6 – 9 decembrie, la Centrul Expoziţional Providenţa.
Cea de-a doua ediţie a Salonului Naţional de Vinuri al României VINTEST, care s-a desfăşurat în perioada 12 - 14 octombrie la Sala Palatului din Bucureşti, a adunat loalaltă circa 13.000 de vizitatori, a declarat Lucia Pîrvu, expert degustător şi director al Salonului.
În judeţul Prahova, producţia de struguri este la jumătate din de cea de anul trecut, însă calitatea este superioară celei pe care au avut-o strugurii în urmă cu un an.
Seara vinului românesc, eveniment desfăşurat la începutul acestei săptămâni, într-o locaţie de excepţie, a reunit principalii producători de vin din România dar şi ambasadori ai ţărilor pentru care sectorul vitivinicol prezintă un interes deosebit.
Anul 2012 pare a fi unul dintre cei mai buni pentru vinul românesc, la nivel calitativ, deşi din punct de vedere cantitativ producătorii nu pot fi la fel de mulţumiţi, a spus Adrian Rădulescu, şeful Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor.
Producţia de vin din acest an va înregistra o scădere cu circa 30 de procente faţă de anul trecut, îngheţul târziu din primăvară şi seceta afectând puternic culturile de viţă de vie, a declarat directorul general al Patronatului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV), Ovidiu Gheorghe.
Piaţa românească de vin monitorizată reprezintă, de fapt, jumătate din consumul real, restul fiind autoconsum plus piaţă neagră, a declarat preşedintele Vincon Vrancea, Luchi Georgescu.
"Invitat fiind la cramă / Am răspuns, ca bun creştin / printr-o scurtă telegramă: VIN!" (PASTOREL TEODOREANU)