Începând de anul acesta, vinurile produse de compania Cramele Recas vor fi vinificate sub supravegherea a unei echipe extinse de oenologi, formată din trei vinificatori străini: Hartley Smithers, Nora Iriarte şi David Lockley şi unul roman, Florin Voloaca.
Potrivit unui comunicat al companiei producătoare de vinuri, începând cu sfârşitul lunii august, când a început recoltarea strugurilor, cei trei vinificatori, Hartley, Nora şi David, şi-au concentrat cunoştinţele, experienţa şi stilurile de vinificare, pe un sigur scop, acela de a crea vinuri exemplare.
Alături de aceştia, Diego Tomassi, profesor de viticultură la Universitatea Padova din Italia, consultant viticultural la Masi, este consultantul cu care Cramele Recaş lucrează deja de doi ani, ajutând la menţinerea calităţii viţei de vie şi a strugurilor.
Echipa de vinificatori
Pentru Hartley Smithers acesta este al nouălea an în care se ocupă de crearea vinurilor de la Cramele Recaş. Născut la Sidney, Hartley şi-a transformat pasiunea pentru vin într-o meserie care l-a adus, în scurt timp, pe culmile succesului. Studiile realizate la prestigioasa şcoală Roseworthy şi continuate la facultatea de oenologie din Adelaide, Australia, s-au concretizat în primul vin, produs la vârsta de 16 ani.
Ulterior, a lucrat cu importante regiuni viticole şi crame australiene precum: Hunter Valley, Barossa Valley, McLaren Vale şi Cassela Griffith. A produs vinuri în Spania în Regiunile din Navarra, la Rioja şi Campo de Borja, în Argentina, Cipru, Chile, chiar şi Zimbabwe. Hartley Smithers este un vinificator veteran, experienţa sa înglobând peste 50 de recoltări, din toate regiunile de producţie de vin din lume.
Nora Iriarte s-a alăturat echipei de la Cramele Recas în 2009. Născută în regiunea Pamplona din Spania, Nora a absolvit Universitatea din Bordeaux în 1997, devenind în scurt timp oenolog la cramele din faimoasa regiune viticolă. A lucrat cu Chateaux de Fleur de Petrus, Bodegas Rioja LAN, Principe de Viana şi Casella Wines. Astăzi, însă, ea este îndrăgostită de terroirul podgoriei Recas.
Sosit tocmai din Africa de Sud, David Lockely îl asista pe Hartley Smithers şi este oenolog permanent la Cramele Recas. David Colin Lockley şi-a început cariera de producător de vinuri la crama sud-africana Blaauwklippen, acumulând o experienţă care acoperă de la cultivarea propriu-zisă a strugurilor, până la producerea de vinuri variate, inclusiv spumante. Oenologul a fost premiat constant pentru vinurile produse, începând în 1997 cu Premium Veritas Gold pentru vinul Merlot Inanda, ulterior obţinând distincţii importante precum cele patru stele oferite de Decanter Wine Magazine pentru cupajul Cabernet Merlot produs în 2001. La Cramele Recas, David se ocupă de tot vinul îmbuteliat, de la recoltă, cupajare şi control de calitate, până la partea de achiziţie şi de dezvoltat noi tehnologii de viticultura pentru parcelele destinate vinurilor de top.
“Cramele Recas este, probabil, singura cramă cu o echipă atât de vastă de vinificatori şi consultanţi din ţări diferite. Astfel, echipa supraveghează în permanenţă toate aspectele legate de evoluţia viei, calitatea naturală maximă a strugurilor, iar, apoi, procesul de vinificare în ansamblul său, de la culesul strugurilor până la îmbuteliere. Scopul măririi echipei de vinificatori este acela de a ridica cu încă un nivel fiecare sticlă de vin de la Cramele Recaş”, se arată în comunicatul de presă.
Cu podgorii atestate încă din 1447, Cramele Recaş se află printre primii producători care au încercat să se focalizeze pe vinuri curate, seci şi moderne şi care a avut masa critică, atât ca număr de hectare, producţie, putere de penetrare a pieţei, investiţie în oameni, dar mai ales vin, ca să reuşească.