Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (PNVV) şi Romalimenta au reunit producători de vinuri, mezeluri şi brânzeturi româneşti în cadrul evenimentului organizat de Ministerul Agriculturii la sediul Comisiei UE, în data de 28 noiembrie a.c.
Structurat pe trei secţiuni - degustare în holul Comisiei, meniu tradiţional românesc la restaurantul Comisiei şi recepţia găzduită de comisatul european Dacian Cioloş - evenimentul s-a bucurat de succes, certificat şi prin participarea extrem de numeroasă; peste 1.500 de persoane au avut ocazia de a aprecia calitatea şi gustul vinului şi a produselor tradiţionale româneşti oferite spre degustare. “Mă bucur că am putut împărtăşi colegilor de la Bruxelles savoarea României prin vinurile şi bucatele ei. A fost o ocazie excelentă pentru a face cunoscută tradiţia vinului românesc de calitate, varietăţile noastre tradiţionale dar şi savoarea românească a varietăţilor cunoscute deja în Europa, însoţite de diversitatea gusturilor produselor alimentare româneşti. Sunt parte din ceea ce ne defineşte pe noi ca români, sunt parte din ceea ce aducem noi Europei”, a declarat Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş.
Din partea MADR a participat secretarul de stat, Achim Irimescu.
Vinurile selecţionate de PNVV aparţin următorilor producători: ALCOVIN, AVINCIS VINURI, BUDUREASCA, CASA DE VINURI COTNARI, CASA DE VINURI HUŞI, CRAMELE HALEWOOD, DOMENIILE SĂHĂTENI, LACERTA WINERY, M1. CRAMA ATELIER, MURFATLAR ROMÂNIA, DOMENIILE OSTROV, VINARTE, VINEXPORT TRADE MARK.
A doua zi au avut loc întâlniri cu înalţi funcţionari europeni din cadrul DG AGRI cu atribuţii în promovarea produselor agroalimentare europene, interesul major al României în următorii ani fiind în acest domeniu.