Birourile pentru străini din oraşele spaniole Albacete, Cuenca, Ciudad Real ori Toledo au început deja formalităţile pentru acordarea de permise de muncă unui număr de 8.000 de lucrători români, potrivit informaţiilor furnizate de prefectul din regiune, Máximo Díaz-Cano.
Acesta a amintit de faptul că anul acesta, la culesul viei, autorităţile trebuie să ţină cont de reactivarea restricţiilor pe piaţa muncii, impuse noilor angajaţi români, care au nevoie de permise de lucru.
Autorizaţie pentru angajări în 24 de ore
Faţă de criticile exprimate de fermieri în faţa acestor măsuri, prefectul Díaz-Cano a ţinut să arate că, „în 24 de ore, fermierul primeşte autorizaţia pentru a angaja câţi oameni are nevoie”, consemnează sursa citată.
Pe durata campaniei, a mai spus prefectul, autorităţile vor face vizite periodice în vii, pentru a verifica legalitatea contractelor de muncă.
De asemenea, el a ţinut să arate şi că, încetul cu încetul, se reglementează munca la câmp, de vreme ce, în ultima lună, în august, în regiune au fost cu 1.900 de şomeri mai puţin în sectorul agricol şi, în schimb, au fost înregistraţi 1.000 de noi contribuabili la serviciile de asigurări sociale.
Sursa: Agerpres