Pe 29 februarie 2016, Achim Irimescu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, s-a întâlnit în cu reprezentanţii Fundaţiei Adept Transilvania, pentru a discuta aspecte privind aplicarea în România a măsurilor de sprijin benefice pentru mediu adresate utilizatorilor de terenuri agricole.
De asemenea, s-au avut în vedere aspecte privind proiectarea unor viitoare scheme de stimulare a utilizării durabile a terenurilor agricole bazate pe rezultate şi posibilităţile de cooperare teritorială a fermierilor care derulează angajamente de mediu şi climă situaţia plăţilor directe dar şi modalităţi de simplificare pentru accesarea fondurilor europene disponibile prin PNDR 2014-2020.
Reprezentanţii Fundaţiei ADEPT i-au prezentat ministrului principiile generale rezultate în urma implementării unor proiecte pilot la nivelul Uniunii Europene, care şi-au propus identificarea unor metode alternative de elaborare şi aplicare a schemelor de plată adresate mediului şi climei, aplicate pe terenurile agricole. Prin aceste scheme se urmăreşte simplificarea mecanismelor de implementare ale măsurilor de mediu şi climă, punându-se un accent mai mare pe rezultatul obţinut în urma aplicării angajamentelor, faţă de sistemul actual bazat pe verificarea etapelor parcurse în implementarea acestor angajamente. O astfel de abordare inovativă ar contribui atât la scăderea efortului administrativ de gestionare a angajamentelor, cât şi la creşterea gradului de eficienţă din perspectiva rezultatelor obţinute.
S-au evidenţiat demersurile întreprinse până în prezent în cadrul proiectelor implementate, care au avut ca obiectiv dezvoltarea unui brand de produs, însoţit de un logo care ar putea în viitor să indice consumatorilor acele produse agro-alimentare care au fost obţinute pe terenuri agricole cu Înaltă Valoare Naturală (High Nature Value – HNV). În acest mod, agricultura bazată pe practici agricole extensive promovate şi susţinute financiar prin măsura de agro-mediu şi climă a PNDR, ar putea să asigure creşterea valorii adăugate a produselor obţinute pe aceste terenuri de către beneficiarii plăţilor de agro-mediu şi climă. Astfel, brandul HNV ar contribui complementar la creşterea veniturilor micilor fermieri care au optat pentru implementarea voluntară a unor angajamente de mediu pe terenurile agricole situate în zone cu Înaltă Valoare Naturală (HNV).
La rândul său, ministrul Irimescu a subliniat că, din perspectiva cooperării teritoriale, având în vedere situaţia actuală terenurilor agricole din România, asocierea poate juca un rol foarte important, iar în acest sens se remarcă nevoia unei asociaţii pentru micii fermieri. În acelaşi timp, asumarea de către fermele mici a unor angajamente colective ar putea să contribuie la simplificarea mecanismelor de implementare a schemelor de plată pe suprafaţă finanţate din FEGA şi FEADR. Totodată, ministrul a amintit şi importanţa consolidării în paralel a sistemelor de consultanţă agricolă, atât de necesară fermierilor din România.