Adama
AGRICOVER

Statele UE trebuie să retragă autorizaţiile existente pentru pesticidele neonicotinoide, până la 30 septembrie 2013

Publicat: 12 iunie 2013 - 17:58
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten
UE a publicat regulamentul privind interzicerea substanțelor active clotianidin, tiamexotam și imidacloprid

Statele membre UE trebuie să modifice sau să retragă, până la 30 septembrie 2013, autorizaţiile existente pentru produsele de protecţie a plantelor care conţin substanţele active clotianidin, tiametoxam sau imidacloprid.

Ministerul Agriculturii informează că în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 139 din 25 mai 2013 s-a publicat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 485/2013 al Comisiei din 24 mai 2013 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce priveşte condiţiile de autorizare a substanţelor active clotianidin, tiametoxam şi imidacloprid şi de interzicere a utilizării şi a vânzării seminţelor tratate cu produse de protecţie a plantelor care conţin aceste substanţe active.

Conform Regulamentului, până la 30 septembrie 2013, statele membre trebuie să modifice sau să retragă, atunci când este necesar, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, autorizaţiile existente pentru produsele de protecţie a plantelor care conţin clotianidin, tiametoxam sau imidacloprid ca substanţe active.

Eventualele perioade de graţie acordate de statele membre în conformitate cu articolul 46 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 sunt cât mai scurte posibil şi expiră cel târziu la 30 noiembrie 2013.

În termen de doi ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, Comisia Europeană va iniţia, fără întârzieri nejustificate, o revizuire a noilor informaţii ştiinţifice pe care le-a primit.

pesticide_b

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 485/2013 al Comisiei din 24 mai 2013 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce priveşte condiţiile de autorizare a substanţelor active clotianidin, tiametoxam şi imidacloprid şi de interzicere a utilizării şi a vânzării seminţelor tratate cu produse de protecţie a plantelor care conţin aceste substanţe active, poate fi accesat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale: www.madr.ro la secţiunea Fitosanitar - Omologare produse de protecţie a plantelor  -  Legislaţie omologare fitosanitar.

 

Vizualizat: 2755 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

UE: La 1 decembrie vor intra în vigoare restricții în privința utilizării pesticidelor

UE: La 1 decembrie vor intra în vigoare restricții în privința utilizării pesticidelor

Comisia Europeană a adoptat o restricție privind utilizarea a trei pesticide din familia neonicotinoidelor (clotianidin, imidacloprid și tiametoxam), identificate drept nocive pentru populația de albine din Europa.

Syngenta a lansat propriul plan de acţiune pentru protecţia sănătăţii albinelor

Syngenta a lansat propriul plan de acţiune pentru protecţia sănătăţii albinelor

Syngenta a luat act de faptul că Statele Membre ale Uniunii Europene, pentru a doua oară, nu au putut ajunge de comun acord asupra propunerii Comisiei Europene de a interzice produsele de protecţia plantelor pe bază de neonicotinoide, anunţă compania într-un comunicat de presă.

Apicultorii cer autorităţilor interzicerea folosirii pesticidelor în culturile de floarea soarelui, rapiţă şi porumb

Apicultorii cer autorităţilor interzicerea folosirii pesticidelor în culturile de floarea soarelui, rapiţă şi porumb

Apicultorii români cer autorităţilor din România să aibă o poziţie fermă în interzicerea folosirii pesticidelor în culturile de interes melifer, respectiv de floarea soarelui, rapiţă şi porumb.

Comisia Europeană va restricţiona temporar, de la 1 decembrie, folosirea a trei pesticide dăunătoare albinelor

Comisia Europeană va restricţiona temporar, de la 1 decembrie, folosirea a trei pesticide dăunătoare albinelor

Comisia Europeană (CE) va restricţiona temporar, de la 1 decembrie acest an, folosirea a trei dintre cele mai populare pesticide din cauza temerilor legate de pericolul pe care îl reprezintă acestea pentru viaţa albinelor, după ce în cadrul votului de luni statele membre nu au ajuns la o majoritate calificată pro sau contra respectivei măsuri, a anunţat CE, într-un comunicat de presă.

Viaţa albinelor ameninţată de un anumit tip de pesticide

Viaţa albinelor ameninţată de un anumit tip de pesticide

Comisia Europeană este pe punctul de a interzice utilizarea pesticidelor pe bază de substanţe chimice neonicotinoide, despre care se crede că pun în pericol viaţa albinelor.

Alte articole in aceasta categorie

Ordonanță de Urgență: Noi reguli micii fermieri, crescători animale! Calcul norma de venit!

Ordonanță de Urgență: Noi reguli micii fermieri, crescători animale! Calcul norma de venit!

26 noiembrie 2024 - 06:49

Ordonanța de Urgență nr. 128 din 7 noiembrie 2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și măsuri specifice pentru digitalizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative vine cu noi reglementări pentru micii fermieri, crescători de animale, aplicabile începînd din ianuarie 2025.

Călin Georgescu, susținut de unul dintre cei mai bogați fermieri români!

Călin Georgescu, susținut de unul dintre cei mai bogați fermieri români!

25 noiembrie 2024 - 18:53

Prezența pe primul loc la alegerile prezidențiale i-a șocat pe mulți dintre românii care nici măcar nu au auzit foarte multe despre Călin Georgescu.

Ajutor direct în contul fermierilor, s-a aprobat!

Ajutor direct în contul fermierilor, s-a aprobat!

25 noiembrie 2024 - 18:25

Uniunea Europeană a aprobat acordarea unui sprijin financiar de până la 42.000 de euro pentru fermierii afectați de dezastre naturale. Decizia permite utilizarea fondurilor necheltuite din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru a oferi asistență de urgență în cazuri precum inundații, incendii sau alte evenimente climatice extreme.

Împrumuturi pe termen lung pentru fermieri!

Împrumuturi pe termen lung pentru fermieri!

25 noiembrie 2024 - 11:45

Fermierii spun că e dificil accesul la capital în România şi vor credite pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru achiziţia de terenuri, considerând că aceasta este perioada necesară pentru amortizarea costurilor.

Alegeri Președinte: Călin Georgescu, independent, pe primul loc! Elena Lasconi (USR), locul doi!

Alegeri Președinte: Călin Georgescu, independent, pe primul loc! Elena Lasconi (USR), locul doi!

25 noiembrie 2024 - 09:24

Rezultat surprinzător în primul tur al alegerilor pentru Președintele României. Pe primul loc, candidatul independent Călin Georgescu, care se pare și-ar fi făcut campanie exclusiv pe rețelele sociale. Locul doi tocmai a fost adjudecat de Elena Lasconi (USR), după o luptă strânsă cu Marcel Ciolacu (PSD).

Cum aflați când vin banii de la APIA pentru vaci, oi, agro-mediu?

Cum aflați când vin banii de la APIA pentru vaci, oi, agro-mediu?

25 noiembrie 2024 - 07:53

Când iau subvențiile APIA pe vaci, dar pe oi, dar agro-mediu? Întreabă fermierii, crescătorii de animale care încă au conturile goale. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le răspunde pe pagina Facebook.

Bani în plus de la APIA anul ăsta pentru pajiști, 267 euro/ha!

Bani în plus de la APIA anul ăsta pentru pajiști, 267 euro/ha!

25 noiembrie 2024 - 06:20

Fermierii, crescătorii de animale beneficiază anul acesta de o subvenție APIA de maxim 267 euro/ha dacă au cultivat semințe pentru plante furajere pe suprafețele de pajiști și au bifat în cererea unică APIA PD-20 Sprijinul cuplat semințe pentru plante furajere.

Subvenția APIA zootehnie și vegetal pe care o cereți în decembrie! Pregătiți actele!

Subvenția APIA zootehnie și vegetal pe care o cereți în decembrie! Pregătiți actele!

24 noiembrie 2024 - 09:40

Fermierii, crescătorii de animale beneficiază de ajutorul de stat la motorina utilizată în agricultură. Această subvenție plătită de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) este diferența dintre acciza standard și acciza redusă aplicată la motorina folosită în agricultură.

Noua listă AFIR cu tinerii fermieri care iau 70.000 de euro/fermier!

Noua listă AFIR cu tinerii fermieri care iau 70.000 de euro/fermier!

22 noiembrie 2024 - 11:07

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Raportul de selecție, sesiunea 01/ 2023, aferent intervenției DR 30, etapa lunară 3, componenta non-montan.

Ca să nu scadă subvenția pe hectar, Guvernul a aprobat astăzi un buget mai mare!

Ca să nu scadă subvenția pe hectar, Guvernul a aprobat astăzi un buget mai mare!

21 noiembrie 2024 - 15:11

În ședința Guvernului din 21 noiembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea art. 8 și 13 din HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de cartof de consum” în anul 2024.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Bancul zilei

În vacanţă...

În vacanţă...
De trei ori am fost în vacanţă şi de trei ori soţia mea a rămas însărcinată Detalii