Trei reprezentanți ai Comisiei Europene, doi auditori din Germania și respectiv Belgia și un reprezentant al Autorității Sanitar Veterinare din Danemarca, au stat trei ore la fermierul Nicolae Sitaru, în Ialomița.
Mi-au pus o grămadă de întrebări despre utilizarea neonicotinoidelor. Primele întrebări au fost despre comunicarea cu Inspectoratul de Protecția Plantelor. Apoi, m-au întrebat ce sol este? Când s-a însămânțat? Cum s-a tratat sămânța? Au observat că am o mașină de tratat sămânța de la o altă societate. Erau foarte curioși și atenți la orice detaliu. Au vrut să afle numele societății și dacă a fost declarată la Autoritatea Fitosanitară. Am fost pe câmp și au observat că la un fir de porumb erau zece rățișoare. O parte erau moarte. Rățișoara porumbului atacă numai aici, la noi, în sud. Le-am spus că avem mare nevoie să folosim acest tratament și, dacă nu ne dau derogare pentru neonicotinoide, atunci să ne dea alte soluții pentru menținerea în viață a culturilor, spune fermierul Nicolae Sitaru, vicepreședinte LAPAR.
Reprezentantul Autorității Sanitar Veterinare este interesat de efectul pe care îl au aceste tratamente făcute culturilor de porumb asupra albinelor. După cele trei ore petrecute în ferma de producție vegetală a vicepreședintelui LAPAR, reprezentanții Comisiei Europene au vizitat compania Monsanto. De aici și-au continuat verificările la Inspectoratul pentru Protecția Plantelor Slobozia și la Direcția Sanitar Veterinară Ialomița.
Singurul din Ministerul Agriculturii din România care i-a însoțit pe reprezentanții CE a fost Constantin Mihalache, care se ocupă de coordonarea activității fitosanitare.
În zilele următoare, cei trei reprezentanți ai CE vor merge la ferme de producție vegetală din Prahova și Constanța. După finalizarea verificărilor vor întocmi un raport care se va publica pe pagina oficială a Comisiei Europene. Ministerul Agriculturii a cerut în ianuarie 2015 o derogare pentru utilizarea neonicotionoidelor și Comisia Europeană a aprobat solicitarea.