Sesiunea de depunere a proiectelor aferente Apelului de proiecte nr. 2/2016 Formare profesională pentru fermieri, în special beneficiari de sprijin ai măsurilor 6.1 și 6.3 din cadrul măsurii 1 - Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare, submăsura 1.1 Sprijin pentru formarea profesională şi dobândirea de competențe se prelungește până la data de 25.01.2017, ora 16.00, informează AFIR.
Alocarea totală disponibilă este de 4.250.000 euro, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de maximum 106.250 euro.
Proiectul se va adresa instruirii unui număr cuprins între 100 și 250 de persoane din grupul țintă. Proiectele vor avea o valoare de maxim 106.250 euro și un cost pe persoană, pe zi de instruire de maxim 85 euro. Un proiect trebuie să se adreseze unui număr minim de 100 de persoane.
Acțiunile privind transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare care vizează acompanierea măsurilor de creştere a competitivităţii şi diversificării din agricultură și a necesităţii restructurării şi modernizării sectorului agricol, a încurajării afacerilor orientate spre piaţă, procesarea şi comercializarea produselor agricole, a sporirii cerinţelor pentru o gamă largă şi diversificată de aptitudini economico-financiare şi de management, cât şi a celor legate de îndeplinirea obiectivului gestionării durabile a terenurilor şi protecţiei mediului, aplicarea de tehnologii şi practici prietenoase cu mediul, bunelor practici de producţie agricolă, precum şi de utilizare a energiei regenerabile, a aplicării soluţiilor tehnologice şi practicilor agricole, care să asigure alternative la combaterea secetei prin metodele de irigaţii, se arată în Ghidul solicitantului.
Acțiunile care vor fi întreprinse în cadrul Măsurii 1 – „Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare” sunt sintetizate în cadrul a 2 sub-măsuri, respectiv:
‐ Submăsura 1.1 – „Sprijin pentru formarea profesională și dobândirea de competențe”;
‐ Submăsura 1.2 – „Sprijin pentru activităţi demonstrative şi acţiuni de informare”.
În ceea ce prişeşte sub-măsura 1.1, aceasta se adresează entităților publice sau private care activează în domeniul formării profesionale a adulților în vederea efectuării cursurilor de formare profesională de scurtă durată, 5 zile (40 ore) adresate fermierilor, în special beneficiarilor de sprijin ai sub-măsurilor 6.1 și 6.3 și vizează:
• Îmbunătățirea cunoștințelor fermierilor în scopul practicării de tehnici și tehnologii agricole și inovative, inclusiv ca urmare a rezultatelor cercetării,
pentru fermieri, în special beneficiari de sprijin ai sub-măsurilor 6.1 și 6.3 – 35 ore maximum;
• Îmbunătățirea cunoștințelor legate de standarde comunitare la nivelul fermei, gestionarea gunoiului de grajd, îmbunătățirea calității producției – fermieri, în special beneficiari de sprijin ai sub-măsurilor 6.1 și 6.3- 24 ore maximum;
• Diversificarea activităților în exploatațiile agricole – fermieri, în special beneficiari de sprijin ai sub-măsurilor 6.1 și 6.3- 24 ore maximum;
• Managementul general al fermei (contabilitate, marketing, cunoștințe TIC, management) – fermieri, în special beneficiari de sprijin ai sub-măsurilor 6.1 și 6.3– 40 ore maximum.
Pentru alte detalii privind schemele de sprijin, consultaţi Ghidul Solicitantului pentru accesarea Măsurii 1 - „Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare” Sub-măsura 1.1. „Sprijin pentru formarea profesională și dobândirea de competențe”, Apel de propuneri de proiecte nr. 2/2016 Formare profesională pentru fermieri, în special beneficiari de sprijin ai măsurilor 6.1 și 6.3.