EVENIMENT. Compania Syngenta vine cu soluții pentru cultivatorii români de viță de vie. Dezbaterile pe tema tratamentelor care trebuie aplicate la timp pentru a salva cultura au reunit cultivatori care lucrează 14.000 hectare de viță de vie.
Forumul Syngenta pe teme de viticultură, desfășurat pe 15 decembrie 2016, la Sinaia, a oferit fermierilor informații noi și prețioase pentru cultura viței de vie. Au participat speakeri specializați: Simon Arnsek, Asset Manager & Tehnical Crop Expert SE Europei, Akos Forrai, Asset Manager & Tehnical Crop Expert SE Europei și Mircea Mărmureanu, consultant Syngenta pentru vița de vie.
Fitoplasmozele și vectorii lor de transmitere, cicadele, a fost una dintre temele dezbătute la forum și propusă de viticultorii prezenți anul trecut, la a treia ediție a Forumului Optitech.
Au fost dezbateri și pe tema manei viței de vie. Acarianul Ruginii viței de vie (Calepitrimerus vitis) și Păianjenul Galicol al viței de vie (Colomerus vitis) au constituit alte ținte ale atenției Forumului OptiTech. Ținte combătute cu rezultate foarte bune de insecticidal cu acțiune sistemică, Vertimec dar și cu Thiovit Jet, care este un fungicid de contact cu acțiune multiplă, eficient atât în combaterea făinării, dar și în controlul acarienilor.
Fitoplasmozele trebuie ținute sub control prin intervenția asupra vectorilor care le propagă. Pentru că, din păcate, atacul fitoplasmatic duce invariabil la moartea plantei. Fiecare plantă atacată trebuie etichetată și mai târziu distrunsă. Doar ocazional, o tăiere puternică de jos (20 cm deasupra pământului) poate amâna moartea viței de vie.
Cicadele sunt combătute cu succes de insecticidul produs de Syngenta, Actara, care, din nefericire, încă nu este omologat în România, deși vecinii noștri, unguri și sârbi, beneficiază de efectul rapid și extrem de eficient al acestui insecticid. Acțiunea Actara împotriva cicadelor este dublă. În primul rând, are o acțiune de șoc, cicadele fiind, practic, anihilate în mai puțin de 7 ore, apoi asigură o protecție de lungă durată. Unii dintre fermierii români prezenți au spus că s-au pricopsit cu această infecție chiar de la răsadul adus din import.
Andreea Iacobescu, manager campanii culturi speciale, a adus în atenția celor prezenți o imagine de ansamblu a pieței mondiale de PPP (produse pentru protecția plantelor). Iulian Zafiu și Livia Roșu, ambii reprezentanți tehnici Syngenta, și George Andron, Key Account Manager Syngenta, au completat lista oficialilor care au furnizat lămuriri viticultorilor prezenți.
Viticultorii invitați la forum acoperă, conform spuselor Andreei Iacobescu, o suprafață de peste 14.000 ha cu vie.
Subiectul, pe larg, în numerele viitoare ale revistei FERMA.