Adama
AGRICOVER

Sunt şanse ca în 2013 rapiţa şi grâul să înregistreze producţii mai bune

Publicat: 15 noiembrie 2012 - 09:49
Comenteaza   | Video 1 2   | Print | Trimite unui prieten

Există premisele ca, în 2013, culturile de rapiţă şi grâu să arate foarte bine şi să existe producţii mai bune, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la lansarea programului "Bunătăţi din România". 

“Vreau să vă spun că, în această toamnă, cultura de rapiţă, de grâu şi orz arată mult mai bine comparativ cu anul trecut. Anul trecut am avut secetă în lunile septembrie, octombrie, noiembrie, atunci când aceste culturi aveau nevoie de apă. În acest an, nu am avut apă suficientă, dar am avut o cantitate de apă care a permis, totuşi, ca în acest moment starea de vegetaţie să arate culturi bune şi există speranţă că în 2013 culturile de rapiţă şi grâu vor arăta foarte bine”, a menţionat Daniel Constantin.

Preţurile s-au stabilizat
Şeful MADR consideră că producţia de legume de anul acesta este sensibil egală, poate puţin mai mică faţă de cea înregistrată în 2011, cauza principală fiind seceta.“Preţurile au fost ceva mai mari anul acesta, pe de o parte din cauza secetei, iar pe de altă parte din cauză că pe piaţa internaţională au crescut preţurile. În ultimul timp, însă, preţurile s-au stabilizat. Indicele de preţ monitorizat de instituţiile internaţionale s-a stabilizat, chiar a început o uşoară scădere”, a adăugat el.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a participat, miercuri, la lansarea de către Metro România a programului 'Bunătăţi din România', susţinut de ministerul de resort, care vizează încurajarea consumului de produse româneşti prin realizarea de parteneriate cu producătorii români.

În program participă peste 90 de producători autohtoni, care oferă diverse categorii de produse precum peşte, carne, preparate din carne, lactate, brânzeturi, legume şi fructe, pâine şi produse de panificaţie, vinuri şi conserve.
“Alături de legumele autentice ale noastre, proiectul 'Bunătăţi din România' completează oferta de produse româneşti disponibile în Metro Cash&Carry România atingând astfel aproximativ 75% din totalul sortimentului comercializat pentru categoriile de produse menţionate (circa 4.000 de articole din totalul sortimentului românesc)”, a declarat Anca Vizireanu, director Cumpărări produse alimentare Metro Cash&Carry România. sursa: Agerpres

Vizualizat: 2897 | Video Video 1 2 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Videouri atasate

1.
Play Scoala de soiuri 2012

Scoala de soiuri 2012

01 august 2012

Alte articole in aceasta categorie

Călin Georgescu, susținut de unul dintre cei mai bogați fermieri români!

Călin Georgescu, susținut de unul dintre cei mai bogați fermieri români!

25 noiembrie 2024 - 18:53

Prezența pe primul loc la alegerile prezidențiale i-a șocat pe mulți dintre românii care nici măcar nu au auzit foarte multe despre Călin Georgescu.

Ajutor direct în contul fermierilor, s-a aprobat!

Ajutor direct în contul fermierilor, s-a aprobat!

25 noiembrie 2024 - 18:25

Uniunea Europeană a aprobat acordarea unui sprijin financiar de până la 42.000 de euro pentru fermierii afectați de dezastre naturale. Decizia permite utilizarea fondurilor necheltuite din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru a oferi asistență de urgență în cazuri precum inundații, incendii sau alte evenimente climatice extreme.

Împrumuturi pe termen lung pentru fermieri!

Împrumuturi pe termen lung pentru fermieri!

25 noiembrie 2024 - 11:45

Fermierii spun că e dificil accesul la capital în România şi vor credite pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru achiziţia de terenuri, considerând că aceasta este perioada necesară pentru amortizarea costurilor.

Alegeri Președinte: Călin Georgescu, independent, pe primul loc! Elena Lasconi (USR), locul doi!

Alegeri Președinte: Călin Georgescu, independent, pe primul loc! Elena Lasconi (USR), locul doi!

25 noiembrie 2024 - 09:24

Rezultat surprinzător în primul tur al alegerilor pentru Președintele României. Pe primul loc, candidatul independent Călin Georgescu, care se pare și-ar fi făcut campanie exclusiv pe rețelele sociale. Locul doi tocmai a fost adjudecat de Elena Lasconi (USR), după o luptă strânsă cu Marcel Ciolacu (PSD).

Cum aflați când vin banii de la APIA pentru vaci, oi, agro-mediu?

Cum aflați când vin banii de la APIA pentru vaci, oi, agro-mediu?

25 noiembrie 2024 - 07:53

Când iau subvențiile APIA pe vaci, dar pe oi, dar agro-mediu? Întreabă fermierii, crescătorii de animale care încă au conturile goale. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le răspunde pe pagina Facebook.

Bani în plus de la APIA anul ăsta pentru pajiști, 267 euro/ha!

Bani în plus de la APIA anul ăsta pentru pajiști, 267 euro/ha!

25 noiembrie 2024 - 06:20

Fermierii, crescătorii de animale beneficiază anul acesta de o subvenție APIA de maxim 267 euro/ha dacă au cultivat semințe pentru plante furajere pe suprafețele de pajiști și au bifat în cererea unică APIA PD-20 Sprijinul cuplat semințe pentru plante furajere.

Subvenția APIA zootehnie și vegetal pe care o cereți în decembrie! Pregătiți actele!

Subvenția APIA zootehnie și vegetal pe care o cereți în decembrie! Pregătiți actele!

24 noiembrie 2024 - 09:40

Fermierii, crescătorii de animale beneficiază de ajutorul de stat la motorina utilizată în agricultură. Această subvenție plătită de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) este diferența dintre acciza standard și acciza redusă aplicată la motorina folosită în agricultură.

Noua listă AFIR cu tinerii fermieri care iau 70.000 de euro/fermier!

Noua listă AFIR cu tinerii fermieri care iau 70.000 de euro/fermier!

22 noiembrie 2024 - 11:07

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Raportul de selecție, sesiunea 01/ 2023, aferent intervenției DR 30, etapa lunară 3, componenta non-montan.

Ca să nu scadă subvenția pe hectar, Guvernul a aprobat astăzi un buget mai mare!

Ca să nu scadă subvenția pe hectar, Guvernul a aprobat astăzi un buget mai mare!

21 noiembrie 2024 - 15:11

În ședința Guvernului din 21 noiembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea art. 8 și 13 din HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de cartof de consum” în anul 2024.

Veste grozavă pentru crescătorii de animale! Se schimbă legea pășunilor!

Veste grozavă pentru crescătorii de animale! Se schimbă legea pășunilor!

21 noiembrie 2024 - 14:37

Crescătorii de animale din România au mereu probleme cu pășunea închiriată de la primării. Se întâmplă adesea ca aceste suprafețe să ajungă la cei care nu dețin animale și nu pot asigura încărcătura minimă de 0,3 UVM/hectar. Legea se schimbă, anunțul a fost făcut de ministrul agriculturii, Florin Barbu, la întâlnirea pe care a avut-o miercuri, 20 noiembrie 2024, cu crescătorii de ovine.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Bancul zilei

În vacanţă...

În vacanţă...
De trei ori am fost în vacanţă şi de trei ori soţia mea a rămas însărcinată Detalii