Adama
AGRICOVER

Start cerere unică! Ordinul de ministru cu criteriile de eligibilitate pentru subvenții a fost publicat de Monitorul Oficial

Publicat: 07 aprilie 2015 - 08:05
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Ministrul Daniel Constantin s-a ținut de cuvânt. Ordinul pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate a schemelor de plăți din agricultură pentru perioada 2015-2020 a fost publicat de Monitorul Oficial.

De astăzi nu mai există, teoretic, nicio piedică pentru demararea campaniei de depunere a cererii unice de plată. Ultima piesă legislativă, Ordinul de ministru care completează Ordonanța de Urgență nr.3 din 2015 privind toate cele șapte scheme de plată, este în vigoare. Șeful APIA, Mihai Puțintei, le-a spus luni, 6 aprilie, directorilor de la Centrele județene APIA din țară că, odată cu publicarea acestu act, pot să preia cererile unice de plată de la fermieri. Actul stabilește care sunt criteriile de eligibilitate, condițiile și modul în care se fac plățile în agricultură în noul PNDR.

După o consultare publică de 10 zile, Ordinul a fost modificat la cererea marilor fermieri, nemulțumiți că unele prevederi îi întorceau la situația terenurilor din anul 1991. Conform Regulamentului european, APIA trebuie să identifice fiecare parcelă și proprietarul ei. În scopul comasării suprafețelor lucrate, proprietarii care și-au dat terenurile în arendă au făcut schimb cu vecinii.

Nicolae Sitaru, fermier care exploatează peste 2.000 de hectare în Ialomița, spune: O parte dintre schimburi au fost făcute pe baza unui contract, altele la mica înțelegere. Trebuie să se găsească o soluție, să evităm fărămițarea fermelor.

Ministrul Daniel Constantin a găsit soluția. În anexa Ordinului a fost inclus un tabel în care vor fi evidențiate toate aceste schimburi de teren ca să poată fi verificate de APIA.

Vizualizat: 3496 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Exclusiv! Șeful APIA are  o videoconferință pentru cererea unică de plată  cu directorii APIA din toate județele!

Exclusiv! Șeful APIA are o videoconferință pentru cererea unică de plată cu directorii APIA din toate județele!

Șeful APIA București, Mihai Puțintei, va intra, în mai puțin de o oră, în videoconferință cu directorii din toate centrele județene APIA din țară. Subiectul fierbinte, subiectul zilei este campania de depunere a cererii unice de plată.

Nicolae Sitaru, vicepreședinte LAPAR: Sunt 36 de zile de întârziere a campaniei pentru cererea unică de plată

Nicolae Sitaru, vicepreședinte LAPAR: Sunt 36 de zile de întârziere a campaniei pentru cererea unică de plată

Nicolae Sitaru, vicepreședintele LAPAR care exploatează peste 2.000 de hectare de teren în Ialomița, i-a reproșat ministrului Agriculturii că sesiunea de primire a cererilor unice de plată a întârziat cu 36 de zile.

Problemele cererii unice: Registrul Agricol nu există! Fermierul are nevoie de avocat ca să completeze cererea!

Problemele cererii unice: Registrul Agricol nu există! Fermierul are nevoie de avocat ca să completeze cererea!

APIA are dificultăți cu alcătuirea bazei de date cu suprafețele de teren eligibile la plată. Fermierii care vor completa cererea unică pentru plățile directe, SAPS, nu vor avea cum să aducă o copie conformă cu originalul Registrului Agricol. De ce? Registrul Agricol nu există!

A apărut versiunea draft a Ordinului Ministrului. Află care sunt criteriile ca să primești subvenții!

A apărut versiunea draft a Ordinului Ministrului. Află care sunt criteriile ca să primești subvenții!

Ministerul Agriculturii a publicat, astăzi, draftul Ordinului de ministru care stabilește criteriile de eligibilitate și condițiile pentru toate cele șapte scheme de plată. Actul vine în completarea Ordonanței 3 din 2015 privind schemele de plată, aprobată deja de Executiv.

Alte articole in aceasta categorie

Ordonanță de Urgență: Noi reguli micii fermieri, crescători animale! Calcul norma de venit!

Ordonanță de Urgență: Noi reguli micii fermieri, crescători animale! Calcul norma de venit!

26 noiembrie 2024 - 06:49

Ordonanța de Urgență nr. 128 din 7 noiembrie 2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și măsuri specifice pentru digitalizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative vine cu noi reglementări pentru micii fermieri, crescători de animale, aplicabile începînd din ianuarie 2025.

Călin Georgescu, susținut de unul dintre cei mai bogați fermieri români!

Călin Georgescu, susținut de unul dintre cei mai bogați fermieri români!

25 noiembrie 2024 - 18:53

Prezența pe primul loc la alegerile prezidențiale i-a șocat pe mulți dintre românii care nici măcar nu au auzit foarte multe despre Călin Georgescu.

Ajutor direct în contul fermierilor, s-a aprobat!

Ajutor direct în contul fermierilor, s-a aprobat!

25 noiembrie 2024 - 18:25

Uniunea Europeană a aprobat acordarea unui sprijin financiar de până la 42.000 de euro pentru fermierii afectați de dezastre naturale. Decizia permite utilizarea fondurilor necheltuite din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru a oferi asistență de urgență în cazuri precum inundații, incendii sau alte evenimente climatice extreme.

Împrumuturi pe termen lung pentru fermieri!

Împrumuturi pe termen lung pentru fermieri!

25 noiembrie 2024 - 11:45

Fermierii spun că e dificil accesul la capital în România şi vor credite pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru achiziţia de terenuri, considerând că aceasta este perioada necesară pentru amortizarea costurilor.

Alegeri Președinte: Călin Georgescu, independent, pe primul loc! Elena Lasconi (USR), locul doi!

Alegeri Președinte: Călin Georgescu, independent, pe primul loc! Elena Lasconi (USR), locul doi!

25 noiembrie 2024 - 09:24

Rezultat surprinzător în primul tur al alegerilor pentru Președintele României. Pe primul loc, candidatul independent Călin Georgescu, care se pare și-ar fi făcut campanie exclusiv pe rețelele sociale. Locul doi tocmai a fost adjudecat de Elena Lasconi (USR), după o luptă strânsă cu Marcel Ciolacu (PSD).

Cum aflați când vin banii de la APIA pentru vaci, oi, agro-mediu?

Cum aflați când vin banii de la APIA pentru vaci, oi, agro-mediu?

25 noiembrie 2024 - 07:53

Când iau subvențiile APIA pe vaci, dar pe oi, dar agro-mediu? Întreabă fermierii, crescătorii de animale care încă au conturile goale. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le răspunde pe pagina Facebook.

Bani în plus de la APIA anul ăsta pentru pajiști, 267 euro/ha!

Bani în plus de la APIA anul ăsta pentru pajiști, 267 euro/ha!

25 noiembrie 2024 - 06:20

Fermierii, crescătorii de animale beneficiază anul acesta de o subvenție APIA de maxim 267 euro/ha dacă au cultivat semințe pentru plante furajere pe suprafețele de pajiști și au bifat în cererea unică APIA PD-20 Sprijinul cuplat semințe pentru plante furajere.

Subvenția APIA zootehnie și vegetal pe care o cereți în decembrie! Pregătiți actele!

Subvenția APIA zootehnie și vegetal pe care o cereți în decembrie! Pregătiți actele!

24 noiembrie 2024 - 09:40

Fermierii, crescătorii de animale beneficiază de ajutorul de stat la motorina utilizată în agricultură. Această subvenție plătită de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) este diferența dintre acciza standard și acciza redusă aplicată la motorina folosită în agricultură.

Noua listă AFIR cu tinerii fermieri care iau 70.000 de euro/fermier!

Noua listă AFIR cu tinerii fermieri care iau 70.000 de euro/fermier!

22 noiembrie 2024 - 11:07

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Raportul de selecție, sesiunea 01/ 2023, aferent intervenției DR 30, etapa lunară 3, componenta non-montan.

Ca să nu scadă subvenția pe hectar, Guvernul a aprobat astăzi un buget mai mare!

Ca să nu scadă subvenția pe hectar, Guvernul a aprobat astăzi un buget mai mare!

21 noiembrie 2024 - 15:11

În ședința Guvernului din 21 noiembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea art. 8 și 13 din HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de cartof de consum” în anul 2024.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Bancul zilei

În vacanţă...

În vacanţă...
De trei ori am fost în vacanţă şi de trei ori soţia mea a rămas însărcinată Detalii