Adama
AGRICOVER

Șeful APIA: Se fac eforturi supraomenești pentru a plăti avansul pe suprafață!

Publicat: 11 noiembrie 2015 - 13:00
3 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Se fac eforturi supraomenești pentru a le plăti fermierilor avansul pe suprafață până la sfârșitul lunii noiembrie, așa cum prevede regulamentul european, declară pentru Agroinfo, Mihai Puțintei, directorul general APIA.

Șeful Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Mihai Puțintei, mai spune că nu poate preciza la acest moment o dată certă, o zi anume, bătută în cuie,  din care va începe plata avansului din subvenții. Cert este că acești bani ar trebui să ajungă în conturile bancare ale fermierilor până luni, 30 noiembrie. Este ultima zi când se mai poate plăti avansul din plățile directe.

Dacă plata avansului nu va fi demarată undeva pe la mijlocul lunii noiembrie, fermierii și-ar putea primi banii abia în ianuarie 2016. În acest moment, ar exista șanse de peste 50% ca fermierii să-și primească banii mai repede, să beneficieze de un avans.

Facem eforturi supraomenești pentru efectuarea plăților, spune Puțintei.

Ar fi mai multe chestiuni de rezolvat pentru ca fermierii români să poată beneficia de avans. Prima este finalizarea controlului administrativ, a doua, stabilirea împreună cu Ministerul Agriculturii a unui procent din schema de plată unică pe suprafață, obținerea sumei necesare de 1,6 miliarde de lei de la Ministerul Finanțelor.

77,42 euro/ha/an este cuantumul schemei de plată unică pe suprafață, așa cum este menționat clar în HG 900/3 noiembrie 2015.

Avansul nu poate fi decât un procent din SAPS, spune șeful APIA.  Deocamdată, APIA și Ministerul Agriculturii nu ar fi convenit asupra acestui procent. Comisia Europeană ne permite un procent de 70% din SAPS. Dacă se va merge pe acest procent, fermierii ar trebui să încaseze 53.42 euro/ha. (Regulamentul european 1748/30 septembrie 2015)

Vizualizat: 7887 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Călin Georgescu, susținut de unul dintre cei mai bogați fermieri români!

Călin Georgescu, susținut de unul dintre cei mai bogați fermieri români!

25 noiembrie 2024 - 18:53

Prezența pe primul loc la alegerile prezidențiale i-a șocat pe mulți dintre românii care nici măcar nu au auzit foarte multe despre Călin Georgescu.

Ajutor direct în contul fermierilor, s-a aprobat!

Ajutor direct în contul fermierilor, s-a aprobat!

25 noiembrie 2024 - 18:25

Uniunea Europeană a aprobat acordarea unui sprijin financiar de până la 42.000 de euro pentru fermierii afectați de dezastre naturale. Decizia permite utilizarea fondurilor necheltuite din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru a oferi asistență de urgență în cazuri precum inundații, incendii sau alte evenimente climatice extreme.

Împrumuturi pe termen lung pentru fermieri!

Împrumuturi pe termen lung pentru fermieri!

25 noiembrie 2024 - 11:45

Fermierii spun că e dificil accesul la capital în România şi vor credite pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru achiziţia de terenuri, considerând că aceasta este perioada necesară pentru amortizarea costurilor.

Alegeri Președinte: Călin Georgescu, independent, pe primul loc! Elena Lasconi (USR), locul doi!

Alegeri Președinte: Călin Georgescu, independent, pe primul loc! Elena Lasconi (USR), locul doi!

25 noiembrie 2024 - 09:24

Rezultat surprinzător în primul tur al alegerilor pentru Președintele României. Pe primul loc, candidatul independent Călin Georgescu, care se pare și-ar fi făcut campanie exclusiv pe rețelele sociale. Locul doi tocmai a fost adjudecat de Elena Lasconi (USR), după o luptă strânsă cu Marcel Ciolacu (PSD).

Cum aflați când vin banii de la APIA pentru vaci, oi, agro-mediu?

Cum aflați când vin banii de la APIA pentru vaci, oi, agro-mediu?

25 noiembrie 2024 - 07:53

Când iau subvențiile APIA pe vaci, dar pe oi, dar agro-mediu? Întreabă fermierii, crescătorii de animale care încă au conturile goale. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le răspunde pe pagina Facebook.

Bani în plus de la APIA anul ăsta pentru pajiști, 267 euro/ha!

Bani în plus de la APIA anul ăsta pentru pajiști, 267 euro/ha!

25 noiembrie 2024 - 06:20

Fermierii, crescătorii de animale beneficiază anul acesta de o subvenție APIA de maxim 267 euro/ha dacă au cultivat semințe pentru plante furajere pe suprafețele de pajiști și au bifat în cererea unică APIA PD-20 Sprijinul cuplat semințe pentru plante furajere.

Subvenția APIA zootehnie și vegetal pe care o cereți în decembrie! Pregătiți actele!

Subvenția APIA zootehnie și vegetal pe care o cereți în decembrie! Pregătiți actele!

24 noiembrie 2024 - 09:40

Fermierii, crescătorii de animale beneficiază de ajutorul de stat la motorina utilizată în agricultură. Această subvenție plătită de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) este diferența dintre acciza standard și acciza redusă aplicată la motorina folosită în agricultură.

Noua listă AFIR cu tinerii fermieri care iau 70.000 de euro/fermier!

Noua listă AFIR cu tinerii fermieri care iau 70.000 de euro/fermier!

22 noiembrie 2024 - 11:07

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Raportul de selecție, sesiunea 01/ 2023, aferent intervenției DR 30, etapa lunară 3, componenta non-montan.

Ca să nu scadă subvenția pe hectar, Guvernul a aprobat astăzi un buget mai mare!

Ca să nu scadă subvenția pe hectar, Guvernul a aprobat astăzi un buget mai mare!

21 noiembrie 2024 - 15:11

În ședința Guvernului din 21 noiembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea art. 8 și 13 din HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de cartof de consum” în anul 2024.

Veste grozavă pentru crescătorii de animale! Se schimbă legea pășunilor!

Veste grozavă pentru crescătorii de animale! Se schimbă legea pășunilor!

21 noiembrie 2024 - 14:37

Crescătorii de animale din România au mereu probleme cu pășunea închiriată de la primării. Se întâmplă adesea ca aceste suprafețe să ajungă la cei care nu dețin animale și nu pot asigura încărcătura minimă de 0,3 UVM/hectar. Legea se schimbă, anunțul a fost făcut de ministrul agriculturii, Florin Barbu, la întâlnirea pe care a avut-o miercuri, 20 noiembrie 2024, cu crescătorii de ovine.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [3]  
Pagini: [1]  1   
3.
lati
|
11. 14, 2015. Saturday 22:21

mai puti in tel , vezi din cauza eforturilor supraomenesti sa nu-ti dai drumul in pantaloni.
MA tie nu tie rusine deloc, dute si lasa-ne

2.
bombix
|
11. 12, 2015. Thursday 08:27

bai......PUTIntei??!!!....se fac eforturi supraomenesti sa-ti pastrezi scaunul?....dute-n......... matii de pupincurist? AFARA CU LICHELELE DE LA APIA?

1.
costelkum
|
11. 11, 2015. Wednesday 21:03

la noi ca pa prosti se fac eforturi supra omenesti dar ce draku ati facut pana acuma / banii trebuiau dati pana acuma sa luam motorina si altele ba jegurilor nu santeti in stare sa dati nici banii de la uniune ffffff gur de prosti politicieni niste c.... dna-ul sa va manance daca si astia isi mai fac treaba cum trebuie auzi fac eforturi supra omenesti ..........stati acasa si lasati pe altii sasi faca meseria rahatilor care traiti pe banii nostri

Rezultate: [3]  
Pagini: [1]  1   

Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Bancul zilei

În vacanţă...

În vacanţă...
De trei ori am fost în vacanţă şi de trei ori soţia mea a rămas însărcinată Detalii