ACUM SE ELABOREAZĂ PLANUL NAȚIONAL STRATEGIC! Se instituie Comitetul Consultativ Tematic pentru Planul Național Strategic 2021-2027 (CCT PNS), în scopul de a asigura eficienţa, eficacitatea și corectitudinea elaborării acestuia, anunță Ministerul Agriculturii. MADR a lansat un apel de selectare a partenerilor pentru grupurile tematice care să elaboreze Planul Național Strategic. De acest Plan depinde cum vor fi împărțiți banii fermierilor români în viitorul exercițiu financiar.
Comisia Europeană a prezentat pachetul legislativ PAC pentru perioada 2021-2027. Elaborarea Planului Național Strategic se va realiza cu respectarea transparenței cadrului instituțional și cadrului juridic aplicabil.
Elaborarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea documentelor de programare națională trebuie să respecte principiul european al parteneriatului. Statul membru trebuie să organizeze și să recunoască un parteneriat care să includă următoarele categorii de parteneri:
1. Autorități publice relevante regionale și locale competente;
2. Parteneri economici și sociali;
3. Autorităţi competente în domeniul mediu şi climă;
4. Organisme relevante care reprezintă societatea civilă și, după caz, organismele responsabile cu promovarea incluziunii sociale, a drepturilor fundamentale, a egalității de gen și a nediscriminării.
Propunerile emise de partenerii care vor fi cooptați trebuie să fie în acord, și să ia în considerare Noul model de livrare PAC care pune accent pe performanță din perspectiva stabilității strategiei propuse astfel încât România să poată implementa Planul Național Strategic într-un mod eficient fără a exista devieri care pot conduce la eventuale corecții financiare.
În vederea respectării principiului parteneriatului vor fi constituite structuri parteneriale cu rol consultativ, pentru stabilirea și prioritizarea acțiunilor care vor fi incluse în noile programe cu finanțare europeană, constituite sub umbrela Comitetului Consultativ Tematic PNS. În cadrul acestui comitet consultativ vor fi organizate mai multe grupuri de lucru subsecvente, pe următoarele domenii de interes aferente obiectivelor specifice:
Agricultură;
Industrie alimentară;
Siguranță și securitate alimentară;
Mediu și climă;
Tineri fermieri;
Ocupare şi incluziune socială, inclusiv LEADER;
Cercetare, inovare, transfer de cunoștințe.
În acest sens, MADR-AM PNDR lansează procesul de selecție a partenerilor pentru Planul Național Strategic. Entitățile interesate în participarea activă la procesul de programare pentru perioada 2021-2027 în unul sau mai multe grupuri de lucru menționate anterior sunt invitate sa transmită scrisori de intenție în acest sens pe adresa parteneri.pns@madr.ro până la data de 31 iulie 2019, ora 1700.
Scrisorile de intenție vor fi analizate la nivelul ministerului pe baza următoarelor criterii: reprezentativitatea organizației (număr de membri, aria de acoperire sectorială), relevanța sectorului pe care îl reprezintă organizația din perspectiva politicii agricole și/sau activitatea desfășurată până în prezent (de ex. Comitet de Monitorizare SAPARD, PNDR 2007-2013 sau PNDR 2014-2020, consultări europene/regionale/naționale organizate de MADR sau alte instituții, etc.), anunță Ministerul Agriculturii.