FERMIERII ROMÂNI, ÎN PRAGUL FURIEI! Fermierii români sunt furioși pentru că au fost mințiți! O spunem pe șleau și când o spunem ne bazăm pe declarațiile publice făcute de ministrul agriculturii, Petre Daea, și pe declarațiile ulterioare care aparțin directorului general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, și care, probabil, nu a vrut să-și contrazică șeful.
AGROINFO v-a explicat astăzi, cu ajutorul unor specialiști din APIA, care a fost complicatul algoritm după care s-au împărțit banii alocați României din rezerva agricolă pentru situații de criză, constituită la nivel european și care nu a fost cheltuită pe anul 2017.
Este vorba despre 16.451.931,77 euro ce s-au distribuit fermierilor, care au încasat plăți directe peste suma de 2.000 de euro, după un algoritm stabilit de APIA Aparat Central, dar care algoritm nu are legătură cu alocarea unei sume fixe pe hectar. Despre acest algoritm, fermierii au aflat abia astăzi. Ei au trăit cu speranța că vor primi 23 de euro pe hectar.
Pe 12 octombrie 2018, APIA Aparat Central a început să vireze banii în conturile fermierilor și atunci s-a observat că nici vorbă de 23 de euro pe hectar, sumele primite fiind mult mai mici. Imediat, a fost vehiculată printre fermieri informația potrivit căreia APIA ar plăti doar 23 de euro pentru fiecare exploatație agricolă. Nu, nu se plătesc doar 23 de euro pe fermă. Nu este corectă această informație! Dar nu se plătesc nici 23 de euro pe hectar. Nici această informație nu este corectă! Chiar dacă fermierii au fost mințiți până-n ultima clipă că vor încasa 23 de euro pe hectar. Cum au fost mințiți? În declarații oficiale făcute de ministrul agriculturii și, ulterior, de șeful APIA, care, credem noi, nu voia să-și contrazică șeful. Cât se poate de grav!
Cine a spus prima oară că fermierii vor primi un bonus la subvenții de 23 de euro pe hectar?
Nimeni altul decât ministrul agriculturii, Petre Daea. Unde a declarat ministrul agriculturii așa ceva? În conferința de presă organizată la Ministerul Agriculturii pe data de 28 august 2018. Cine era prezent acolo? Toată presa scrisă, online, audio-video. Adică, domnul ministru al agriculturii avea în față un snop de microfoane, de la aproape toate posturile de televiziune și o grămadă de reportofoane de la aproape toate publicațiile. Nu a fost prezentă doar presa agricolă! Nu s-a făcut această declarație într-un interviu dat unei singure publicații! Ministrul agriculturii a făcut această declarație în plină conferință de presă. Nu am auzit doar noi sau doar colegii noștri din presa agricolă. A auzit-o toată țara românească, așa cum îi place ministrului agriculturii să spună.
Deci, ministrul agriculturii a declarat că fermierii vor primi un bonus de 23 de euro pe hectar. Și înainte de a declara acest lucru, a atras atenția jurnaliștilor prezenți: Opinia publică să fie corect informată. Aveți dreptate, domnule ministru, dar noi, presa, nu ne putem asuma declarațiile dumneavoastră.
Cu câtva timp în urmă, dând un anumit semnal de îngrijorare că România ar fi pierdut 16 milioane de euro, ca urmare a corecțiilor financiare, știindu-se mecanismele de lucru care se folosesc la nivelul Comisiei Europene, vă spun acum, aici, că acești bani nu s-au pierdut, iar interesul nostru a fost tot timpul acolo unde modul de lucru și de interpretare merită să-l aplici pentru a aduce ultimul cent cuvenit țării în buzunarul fermierului.
Vă spun astăzi că cele 16 milioane sunt aprobate de Comisia Europeană, deci nu sunt bani pierduți, iar fermierii îi vor avea în conturi de săptămâna aceasta. Mai precis, am informațiile tehnice cum că la mijlocul săptămânii ce vine să pornească banii, iar fermierii vor avea săptămâna viitoare acești bani în conturi. Care înseamnă un număr de 93.000 de fermieri și ca sumă pe fiecare hectar undeva în jur de 23 de euro. Sunt banii fermierilor, merită să fie la ei, merită să facem orice efort oricât de mare ca banii să fie la ei, a declarat ministrul agriculturii, Petre Daea, în cadrul conferinței de presă, susținută la Ministerul Agriculturii pe data de 28 august 2018.
VIDEO AICI CU DECLARAȚIA MINISTRULUI AGRICULTURII!
Așadar, să o luăm cu începutul. Singura publicație care a dat semne de îngrijorare că acești bani vor fi pierduți a fost AGROINFO. Când s-au împărțit, anul trecut, banii din rezerva agricolă pentru situații de criză, România a fost exclusă de pe listă, singura țara UE care nu apărea pe listă, pentru că autoritățile noastre nu au fost capabile să completeze în timp util declarația pentru plățile directe făcute fermierilor. Se împiedicau în pragul de 2.000 de euro. Noi am demonstrat acest lucru, la vremea respectivă, cu documente cât se poate de oficiale primite de noi de la Comisia Europeană. VEZI AICI AMĂNUNTE: ULTIMA ORĂ! NOU REGULAMENT EUROPEAN pentru SUBVENȚIILE FERMIERILOR!
După ce am dezvăluit noi că s-a greșit o declarație trimisă Comisiei Europene și riscăm să pierdem banii, au intrat autoritățile în trepidații, și-au revenit și au trimis declarația corectă ca să vină banii în țară și să fie dați fermierilor.
Au venit, în sfârșit banii în țară, cele 16.451.931,77 euro, mult așteptate de agricultori. Ce s-a întâmplat cu banii de la momentul venirii în țară? Trecem peste amânările la plată cu care deja fermierii sunt foarte obișnuiți. Să ne referim la celelalte informații date de ministrul agriculturii în declarația sa. Înseamnă un număr de 93.000 de fermieri, a spus ministrul agriculturii. E ca la Radio Erevan. Nu sunt 93.000 de fermieri români între care se împart acești bani. APIA ne-a comunicat oficial, pe data de 12 octombrie 2018, că sunt pe lista de plată: 76.141 de dosare, cu alte cuvinte, de fermieri. Un fermier nu are n dosare de subvenții la APIA. Are unul singur, după știința noastră.
Să spunem că nu este așa de grav că s-a greșit numărul fermierilor care încasează acest bonus. Partea gravă este că fermierilor li s-a spus că vor primi 23 de euro pe hectar. Cine le-a spus acest lucru? Ministrul agriculturii, Petre Daea!
La insistențele fermierilor, ulterior declarației făcută de ministrul Daea, AGROINFO l-a întrebat de două ori pe directorul general APIA, Adrian Pintea, când vor fi plătiți acești bani și dacă fermierii vor încasa 23 de euro/ha sau vor primi mai puțin, pentru că, la un moment dat, agricultorii ne-au spus că au auzit că vor primi doar 9 euro pe hectar. De fiecare dată, șeful APIA ne-a declarat că este vorba despre 23 de euro pe hectar. Noi am publicat și niciun oficial al Ministerului Agriculturii nu ne-a contrazis.
Domnule ministru, de la dumneavoastră a pornit informația că fermierii vor primi 23 de euro pe hectar. Noi ascultăm sfatul dumneavoastră, ne străduim, așa cum ne-ați atenționat, să informăm corect opinia publică și vă întrebăm acum: de ce au fost mințiți fermierii? De ce ați declarat în conferință de presă că fermierii vor primi 23 de euro pe hectar? De ce ați furnizat presei o informație incorectă pe care noi, presa, la rândul nostru, am răspândit-o printre fermieri?