Localitatea Diosig a revenit în centrul atenţiei la mijlocul lunii septembrie a.c., cu ocazia celei de a şaptea ediţii a Zilei Porumbului, eveniment organizat de Agroind Cauaceu şi partenerii săi, Agrotex Carei şi Promat Tăşnad.
Agrimat Matca din judeţul Galaţi exploatează 5.000 hectare de teren agricol, 100 hectare cu viţă de vie şi deţine şi un sector zootehnic cu un total de 1.000 de vaci pentru lapte.
Recoltarea porumbului s-a finalizat în majoritatea zonelor agricole din ţară. În timp ce în unele zone ale ţării ploile au încurcat socotelile privind recoltatul prăşitoarelor, în altele seceta a îngreunat efectuarea lucrărilor de pregătire a patului germinativ pentru însămânţările de toamnă.
Preţul porumbului scade din nou, ca efect al estimărilor pozitive date de Departamentul american al Agriculturii (USDA), potrivit cărora recolta din acest an va depăşi nivelul record anunţat anterior.
Pe 11 septembrie a.c., „Ziua Porumbului” de la Orezu a bifat a cincea ediţie, în prezenţa a peste o mie de fermieri, veniţi în ferma Elsit, administrată de ialomițeanul Nicolae Sitaru.
Evoluția pieței europene și factorii climatici care au afectat culturile din principalele țări europene producătoare de semințe de porumb în 2012 și 2013 au condus la un disponibil insuficient pe stoc, în acest sector.
Agricultorii din Prahova au recoltat mai puţin porumb decât anul trecut. Producţiile de porumb şi floarea soarelui au fost reduse de ploile abundente căzute în primăvară.
România a exportat produse agroalimentare în valoare totală de 2,03 miliarde de euro în primul semestru din acest an, în creştere cu aproape 10% (180,9 milioane de euro) faţă de aceeaşi perioadă din 2013.
În judeţul Teleorman, aproximativ 70% din suprafaţa totală de 80.593 de hectare de floarea soarelui a fost recoltată, producţia obţinută fiind mai bună decât cea de anul trecut.
Recolta de porumb din judeţul Olt este foarte bună în acest an, potrivit şefului Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Dan Bărăgan. Acesta a declarat că sunt cazuri, în zona de sud a judeţului, în care unii fermieri au obţinut şi opt tone de ştiuleţi de porumb la hectar.