În România, porumbul este una dintre culturile preferate de fermierii din întreaga țară, întrucât are cel mai mare randament economic. Datorită realizărilor geneticii moderne, hibrizii din noua generație dau rezultate excepționale însă pentru rezultate pe termen lung trebuie aplicate în mod obligatoriu bunele practici agricole.
Fuziunea dintre EURALIS Semences și CAUSSADE Semences Goup a intrat în vigoare la 1 septembrie 2020. Rezultatul acestei fuziuni este înființarea unei noi companii – Lidea. Deja una dintre cele 10 companii producătoare de semințe la nivel global, această nouă entitate își propune să devină lider de piață pe anumite categorii de specii, în întreaga Europă.
Din cauza creşterii puternice a preţurilor porumbului pe piaţa mondială, Uniunea Europeană a renunţat pentru moment la tarifele de import pentru porumb, sorg şi secară.
Cum era de aşteptat, porumbul s-a dovedit a fi cultura cea mai răspândită în anul agricol 2019-2020, potrivit estimărilor Federaţiei Naţională franceze a Producătorilor de Seminţe de Porumb şi de Sorg (FNPSMS).
Prognozele privind producţia de grâu a statelor UE şi a celor din regiunea Mării Negre sunt mai pesimiste decât se aştepta în urmă cu două luni. Producția bună și creșterea exporturilor de grâu din Rusia nu vor fi suficiente pentru a compensa pierderile de producţie ale statelor UE şi Ucrainei. Exportul de grâu din aceste două regiuni exportatoare va scădea cu 3,5-4 milioane tone. În aceste condiţii, prețul grâului va crește mai devreme decât de obicei.
Consiliul Internațional al Cerealelor (IGC) estimează o producţie mondială record de cereale în sezonul 2020/2021. Cele mai mari creşteri sunt aşteptate pentru producţia globală de grâu (+4 milioane tone) şi porumb (+50 milioane tone). În ultimul său raport, IGC apreciază că producția globală de cereale va atinge un nivel maxim, de peste 2,2 miliarde tone, ceea ce ar reprezenta o creștere de 54 milioane tone faţă de producţia din sezonul 2019/2020.
În România, porumbul este una dintre culturile preferate de fermierii din întreaga ţară, întrucât are cel mai mare randament economic. Datorită realizărilor geneticii moderne, hibrizii din noua generaţie dau rezultate excepţionale însă pentru rezultate pe termen lung trebuie aplicate în mod obligatoriu bunele practici agricole.
DECIZII PE PIAȚA CEREALELOR. Rusia şi Ucraina, principalii exportatori de cereale din regiunea Mării Negre impun cote pentru exportul de cereale. Prin aceste măsuri doresc să limiteze creşterea preţurilor şi să protejeze piaţa internă. Acestă decizie vine în urma pandemiei de coronavirus care perturbă lanțurile de aprovizionare cu produse alimentare din întreaga lume. Ca efect imediat, decizia poate conduce la creșterea prețurilor FOB pentru grâu.
PAZĂ, PETARDE, CÂRPE CU SPRAY, CHIAR ŞI RECOMPENSĂ ÎN BANI PENTRU VÂNĂTORI. Fermierii apelează la tot felul de metode, dar nimic nu mai sperie mistreţii, care fac ravagii în culturile de porumb!
Echipa EXPERT AGRIBUSINESS - SEMINȚE vă invită pe 22 august 2019, începând cu ora 9.30, la evenimentul „ZIUA PORUMBULUI ROMÂNESC 2019”.