O decizie în ceea ce priveşte extinderea măsurii de reducere a TVA de la panificaţie la alte sectoare se va lua după discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), a declarat, marţi, Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
„Mâine (n.r. miercuri), la nivelul Guvernului, va fi o discuţie şi vom trage concluziile cu privire la perioada în care am avut TVA redusă la pâine, produse din pâine şi pe filiera de produs, după aceea vom vedea şi alte oportunităţi. Împreună cu doamna Petrescu (ministrul Finanţelor Publice - n.r.) vom prezenta rezultatele pe care le avem după un an de zile. (...) Mi-aş fi dorit să combatem definitiv evaziunea fiscală, este adevărat că am redus-o cu un procent semnificativ, dar nu total aşa cum ne-am fi dorit. Încă mai avem de lucru şi cred că pe lângă această măsură trebuie să mai venim şi cu alte măsuri, la care se gândeşte şi Ministerul de Finanţe în această perioadă”, a precizat ministrul de resort.
Acesta a subliniat că în prezent se fac analize sectoriale împreună cu asociaţiile de producători, însă o decizie în privinţa extinderii măsurii de reducerea TVA se va lua numai după discuţiile cu FMI. „Facem o analiză cu ANAF şi cu asociaţiile de producători pe mai multe sectoare, respectiv la legume-fructe, carne şi produse din carne, lapte şi produse din lapte, agricultura ecologică, dar o decizie o vom lua numai după discuţiile cu FMI, pentru că acolo se vor lua toate elementele în calcul. Sigur că mi-aş dori să extindem măsura la carne şi produsele din carne şi la legume-fructe, însă aici sumele sunt foarte foarte mari şi va trebui să vedem dacă reuşim prin combaterea evaziunii fiscale să acoperim deficitul care s-ar crea”, a mai spus şeful MADR.
Potrivit preşedintelui Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), Aurel Popescu, reducerea TVA la pâine de la 24% la 9% a majorat producţia fiscalizată în industria de morărit şi panificaţie la 225.000 tone în 10 luni, iar evaziunea fiscală din domeniu s-a diminuat cu 20 de procente. Săptămâna trecută, şeful ROMPAN a afirmat că piaţa de morărit şi panificaţie şi-a revenit pe parcursul ultimului an, după un 2012 plin de falimente şi societăţi în insolvenţă, iar evaziunea fiscală s-a diminuat până la un nivel de 40-45%, faţă de 70% cât se înregistra înainte de reducerea TVA, respectiv la 1 septembrie 2013. sursa: Agerpres