Sabotat de APIA, ministrul agriculturii a ajuns acum să se roage de cei care i-au pus bețe-n roate! Achim Irimescu a mărturisit că i-a rugat pe funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) să muncească pentru ca fermierii români să-și primească subvențiile la sfârșitul lunii martie.
Am fost ieri (marți, 16 februarie n.r.) în birourile celor care lucrează pe plăți la APIA și i-am rugat, efectiv i-am rugat, și mi-au spus că sunt primul ministru care face lucrul acesta. Ajutați-mă! Pentru mine e prioritar să vină cu plățile fermierilor mai rapid. Orice zi câștig față de 8 aprilie este pentru fermierul meu un avantaj extraordinar. Și atunci i-am rugat: lucrați și peste program, lucrați și sâmbătă și duminică. O să încerc să vă dau recuperări, să vă dau stimulente numai să plătim subvențiile, a mărturisit ministrul Achim Irimescu, la Agro TV.
Șeful de la Agricultură spune că-i este foarte greu să recupereze întârzierea acumulată la plata subvențiilor. Dezvoltatorul softului cu care lucrează APIA, consorțiul SIVECO –Teamnet, și-a asumat nerespectarea caietului de sarcini doar ca să pună în funcțiune sistemul informatic și să fie procesate mai rapid cererile fermierilor.
Furnizorul de soft este alături de mine și mi-a promis că rezolvă problema și mă menține în calendar, a adăugat ministrul agriculturii.
Ultimele date avanasate pentru plata subvențiilor sunt 8 aprilie 2016, când șeful de la Agricultură spune că se va plăti subvenția integrală pe suprafață și sfârșitul lunii mai pentru subvențiile destinate crescătorilor de animale. Presiunea cea mai mare vine dinspre fermieri pentru plata subvenției pe suprafață. Sumele sunt consistente și până acum s-a plătit doar un avans de 54 euro/ha.