Majoritatea statelor europene consideră insuficiente fondurile alocate de Comisia Europeană pentru ajutorarea agricultorilor afectaţi de embargoul rus. 21 de miniştri au semnat o declaraţie comună prin care solicită acordarea sprijinului din alte surse.
În documentul citat, cei 21 de miniştri din state membre UE cer Comisiei să acorde compensaţiile din suma de 450 de milioane de euro destinată finanţării Politicii Agricole Comune (PAC). CE intenţiona să folosească această sumă pentru acoperirea unor deficite în bugetul pe anul în curs şi să acorde agricultorilor ajutoarele din „rezerva de criză specifică”, ce are o valoare totală de 432 de milioane de euro, dar care poate fi constituită numai în schimbul diminuării cu 1% a subvenţiilor agricole obişnuite.
Uniunea Europeană a anunţat recent că mai are la dispoziţie pentru anul viitor doar 88 de milioane de euro pentru sprijinirea agricultorilor comunitari afectaţi de embargoul instituit de Rusia.
Informarea a venit după o reuniune a Comisiei Europene pe tema bugetului pentru 2015. Executivul UE a anunţat că va oferi producătorilor de legume şi de lactate compensaţii în valoare de 344 de milioane de euro din „rezerva de criză specifică”, prevăzută în cadrul politicii agricole comune (PAC).
Valoarea totală a acestei rezerve în bugetul pe anul 2015 este de 432 de milioane de euro, aşa încât dacă rezerva nu va fi suplimentată şi bugetul va fi definitivat în forma actuală, Comisiei Europene îi vor mai rămâne pentru anul viitor doar 88 de milioane de euro pentru eventuale noi măsuri de sprijinire a agricultorilor sau pentru orice altă situaţie de criză ce ar putea să apară.
O decizie concretă urmează să se ia în cadrul negocierilor privind bugetul UE pentru anul viitor, care trebuie definitivate pe 17 noiembrie.