FERMIERII MICI SUNT ÎN CÂȘTIG! Plățile directe către fermieri vor fi reduse începând de la 60 000 EUR și plafonate pentru plăți peste 100 000 EUR pe fermă. Se vor lua în considerare în totalitate și costurile cu forța de muncă. Această măsură este concepută pentru a asigura o distribuire mai echitabilă a plăților. Fermele mici și medii vor primi un sprijin mai mare pe hectar, anunță ASTĂZI Comisia Europeană, într-un comunicat de presă.
Oricât s-au opus reprezentanții României la toate dezbaterile și negocierile de la Bruxelles pentru noua Politică Agricolă Comună, PAC, plățile directe vor fi plafonate la suma de 100.000 de euro/fermă, iar de la 60.000 de euro încep să se reducă. Lovitura este cruntă pentru marii fermieri. În schimb, pentru micii fermieri și cei medii este propusă o subvenție mai mare pe hectar.
Pentru următorul buget al UE pe termen lung, aferent perioadei 2021-2027, Comisia propune modernizarea și simplificarea politicii agricole comune (PAC), scrie în comunicatul transmis nouă.
Grație acestor propuneri totalizând un buget de 365 de miliarde EUR, PAC rămâne o politică pregătită să facă față viitorului, care continuă să sprijine fermierii și comunitățile rurale, este lider al dezvoltării durabile a agriculturii UE și reflectă ambiția UE legată de grija pentru mediu și acțiunile climatice. Propunerile de astăzi acordă statelor membre mai multă flexibilitate și responsabilitate în alegerea modului și a domeniilor în care să investească finanțarea PAC care le revine, în scopul de a îndeplini obiectivele ambițioase stabilite la nivelul UE pentru a avea un sector agricol inteligent, rezilient, sustenabil și competitiv, asigurând, totodată, un sprijin echitabil și mai bine direcționat pentru venitul fermierilor.
Iată ce a declarat Jyrki Katainen, vicepreședinte pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate: „Politica agricolă comună este una dintre politicile noastre de bază și influențează viața tuturor europenilor. Aceste propuneri solide vor contribui la competitivitatea sectorului agricol, consolidându-i, în același timp, sustenabilitatea. Prin noul model de performanță conferim un grad mai ridicat de subsidiaritate statelor membre, în scopul de a spori eficacitatea politicii și a-i monitoriza mai bine rezultatele.”
Phil Hogan, comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală, a spus: „Propunerile de astăzi reprezintă concretizarea angajamentelor Comisiei de a moderniza și a simplifica politica agricolă comună, de a aplica principiul unei adevărate subsidiarități în privința statelor membre, de a garanta un sector agricol mai rezilient în Europa si de a intensifica ambiția legată de mediu și climă a politicii.”
Principalele elemente ale propunerilor Comisiei pentru modernizarea și simplificarea PAC sunt următoarele:
1. Un nou mod de lucru: statele membre vor dispune de mai multă flexibilitate în ceea ce privește modul de a utiliza alocările lor din finanțare, ceea ce le permite să conceapă programe adaptate care să răspundă în mod cât mai eficace preocupărilor fermierilor și ale comunităților rurale mai extinse. Statele membre vor avea și posibilitatea de a transfera până la 15 % din alocările lor din PAC între plățile directe și dezvoltarea rurală și invers, cu scopul de a se asigura că prioritățile și măsurile lor pot fi finanțate. Condițiile de concurență echitabile între statele membre vor fi asigurate prin următoarele acțiuni:
planuri strategice care vizează întreaga perioadă, stabilind modul în care fiecare stat membru intenționează să realizeze cele nouă obiective economice, de mediu și sociale de la nivelul UE, recurgând atât la plățile directe, cât și la dezvoltarea rurală. Comisia va aproba fiecare plan pentru a garanta coerența și protecția pieții unice;
Comisia va urmări îndeaproape performanțele fiecărei țări și progresele înregistrate în direcția atingerii țintelor convenite.
2. Mai multă echitate prin direcționarea mai bună a sprijinului: plățile directe vor constitui în continuare o parte esențială a politicii, asigurând stabilitate și previzibilitate pentru fermieri. Se va acorda prioritate sprijinirii fermelor mici și medii, acestea reprezentând majoritatea sectorului agricol al UE, și ajutorului acordat tinerilor fermieri. Comisia rămâne fidelă angajamentului de a obține o distribuire mai echitabilă a plăților directe între statele membre prin convergența externă.
În plus:
Plățile directe către fermieri vor fi reduse începând de la 60 000 EUR și plafonate pentru plăți peste 100 000 EUR pe fermă. Se vor lua în considerare în totalitate și costurile cu forța de muncă. Această măsură este concepută pentru a asigura o distribuire mai echitabilă a plăților.
Fermele mici și medii vor primi un sprijin mai mare pe hectar.
Țările vor trebui să rezerve cel puțin 2 % din alocarea lor destinată plăților directe pentru a-i sprijini pe tinerii fermieri la instalare. Acest sprijin va fi completat prin sprijin financiar pentru dezvoltarea rurală și diferite măsuri de facilitare a accesului la terenuri și la transferul acestora.
3. Ambiții mai mari legate de acțiunile vizând mediul și de acțiunile climatice: schimbările climatice, resursele naturale, biodiversitatea, habitatele și peisajele sunt toate cuprinse în obiectivele propuse astăzi la nivelul întregii UE. Sprijinul pe venit pentru fermieri este deja condiționat de aplicarea unor practici favorabile mediului și climei, iar noua PAC le va impune fermierilor să atingă un nivel mai ridicat de ambiție atât prin măsuri obligatorii, cât și prin măsuri bazate pe stimulente:
Plățile directe vor fi condiționate de cerințe mai stricte privind mediul și clima.
Fiecare stat membru va trebui să pună la dispoziție scheme ecologice prin care să îi sprijine pe fermieri să facă mai mult decât impun cerințele obligatorii și care să fie finanțate cu o parte din alocările lor naționale destinate plăților directe.
O proporție de cel puțin 30 % din fiecare alocare națională pentru dezvoltarea rurală va fi dedicată măsurilor legate de mediu și climă.
Se preconizează că 40 % din bugetul general al PAC va contribui la acțiuni climatice.
Pe lângă posibilitatea de a transfera 15 % între piloni, statele membre vor dispune și de posibilitatea de a transfera încă 15 % de la pilonul 1 la pilonul 2 pentru cheltuieli cu măsurile legate de climă și mediu (fără cofinanțare națională).
4. O mai bună utilizare a cunoștințelor și inovării: PAC modernizată va profita de avantajele oferite de toate tehnologiile de ultimă oră și de cele mai recente inovații, ajutându-i astfel atât pe fermieri în munca lor, cât și administrațiile publice, în special prin:
rezervarea unui buget de 10 miliarde EUR din programul de cercetare al UE Orizont Europa pentru proiecte de cercetare și inovare în sectoarele alimentar, agricol, al dezvoltării rurale și al bioeconomiei;
încurajarea statelor membre să utilizeze volume mari de date și tehnologii noi pentru controale și monitorizare (de exemplu, verificarea dimensiunilor fermelor pentru cererile de plăți directe cu ajutorul datelor satelitare), diminuându-se astfel semnificativ necesitatea de a aplica controale la fața locului;
intensificarea digitalizării vieții rurale, de exemplu prin extinderea accesului la banda largă în regiunile rurale, ameliorându-se în acest fel calitatea vieții în zonele respective și contribuindu-se și mai mult la competitivitatea producției agricole europene.
Etapele următoare
Un acord rapid asupra bugetului general pe termen lung al UE și asupra propunerilor sale sectoriale este esențial pentru a asigura faptul că fondurile UE vor da rezultate pe teren cât mai curând posibil, iar fermierilor li se va oferi certitudinea și previzibilitatea necesare pentru întreprinderile lor și deciziile legate de investiții
Întârzieri asemănătoare celor intervenite la începutul actualei perioade bugetare 2014-2020 ar putea eventual însemna că fermierii și administrațiile naționale nu vor beneficia de gradul mai redus de birocrație, de mai multă flexibilitate și de rezultatele mai eficace pe care le va aduce noua PAC. Orice fel de întârzieri în aprobarea viitorului buget ar crea întârzieri în demararea a mii de noi proiecte potențiale din întreaga UE concepute pentru a-i sprijini pe fermieri și comunitățile rurale, abordând aspecte de la consolidarea protecției mediului până la atragerea de noi fermieri.
Obținerea, în 2019, a unui acord privind următorul buget pe termen lung ar asigura o tranziție fără probleme între actualul buget pe termen lung (2014-2020) și noul buget, precum și previzibilitatea și continuitatea finanțării, în beneficiul tuturor.