Industria de morărit şi panificaţie solicită o schemă de ajutor din partea statului pentru a ajuta firmele din sector să evite falimentul, invocând „creşteri nemaiîntâlnite” ale preţurilor la energie electrică şi grâu.
Reprezentanţii ROMPAN susţin că pe fondul „creşterii nemaiîntâlnite a preţului la energie electrică”, scumpirea pâinii este imposibil de evitat în următoarele luni, în condiţiile în care costurile sunt influenţate semnificativ şi de preţul ridicat al grâului din această perioadă, „cel mai mare preţ înregistrat în luna august din istorie”.
„Preţul grâului este acum 1.100 de lei/tonă adus la moară. Este cel mai mare preţ înregistrat în luna august din istorie. Am mai avut în anii 2003-2004 o asemenea problemă, dar a fost mai târziu, în lunile septembrie-octombrie, dar noi din 10 august suntem pe 1.100 de lei tona de grâu, ceea ce este foarte mult. Noi am avut un preţ mare la grâu şi până în noua recolta şi atunci nu am modificat preţul pâinii, pentru că am zis că vine grâu din noua recoltă care e mai ieftin şi ne echilibrăm, dar din păcate ne-am dezechilibrat total”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu.
Acesta susţine că preţul actual al grâului va influenţa şi preţul pâinii, materia primă reprezentând până la 50% din costuri, iar restul sunt utilităţile şi forţa de muncă. În acest context, Popescu afirmă că preţul pâinii va creşte semnificativ până în iarnă.
„Dacă nu ţinem pasul cu costurile la preţurile de vânzare, scrie faliment pe noi. Şi aşa foarte mulţi se plâng că au probleme mari cu supermarketurile şi, neputând modifica preţurile, ei vând în pierdere acum. Or, a vinde în pierdere, fără nici o o perspectivă până la anul pe vremea aceasta, înseamnă faliment. Atenţie, majorările de preţ nu vor veni dintr-odată, ci pe măsură ce în contabilitate înregistrezi că eşti pe pierdere sau că eşti pe zero. În mod cert vor fi acum nişte scumpiri, vor mai fi în octombrie-noiembrie, când va veni preţul majorat al gazului. Pe de altă parte, sindicatele fac presiuni că totul se scumpeşte - energia, întreţinerea, căldura la iarnă - şi vor salarii mai mari pentru angajaţi. Ceea ce pot să vă spun este că preţul pâinii va creşte semnificativ până în iarnă. Cred că nici un agent economic nu îşi mai permite să nu modifice preţurile la majorările de costuri actuale, când energia electrică a crescut de la 230 de lei/MWh la 478 lei/MWh”, a explicat preşedintele ROMPAN.
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat, recent, că România are, anul acesta, cea mai mare producţie de grâu din 2007 şi până în prezent şi a explicat de ce creşte preţul pâinii într-un an cu producţie record de grâu.
Detalii AICI: Ministrul Agriculturii: Avem cea mai mare producţie de grâu din ultimii 15 ani. De ce se scumpeşte pâinea!
Chiar dacă România a înregistrat anul acesta o recoltă-record la grâu, respectiv 11,4 milioane de tone, după cum a anunţat recent ministrul Agriculturii, şeful ROMPAN subliniază că preţul grâului nu mai este influenţat de producţia naţională, ci de ceea ce se întâmplă la nivel mondial, la Bursa de la Chicago, Bursa de la Paris.
„Noi, când facem preţurile în România, ne uităm la MATIF. Într-adevăr, sunt nişte cauze, dar eu văd cauza principală China, care a cumpărat vreo 40 de milioane de tone de grâu mai mult decât normal, în timp ce producţia mondială este mai mică. Vom mânca din stocuri şi vom fi sub presiune tot timpul, dacă balanţa rămâne aşa”, avertizează Aurel Popescu.
În opinia sa, singura soluţie viabilă pentru a putea supravieţui în această perioadă este intervenţia statului, respectiv introducerea unei scheme de ajutor pentru morărit şi panificaţie, similară cu ceea ce s-a dat pentru HoReCa.
„Eu cred că statul trebuie să intervină, pe de o parte, pentru populaţie, iar pe de alta parte trebuie să intervină şi pentru noi, să primim ceva în legătură cu această creştere nemaiîntâlnită la energie electrică. Noi am solicitat Ministerului Energiei să ne facă o schemă de ajutor pentru morărit şi panificaţie, chiar investiţii în energie verde, o schemă de ajutor ca la HoReCa, dar pentru susţinerea preţului la energie. Am scris deja ministerului, am avut o întâlnire cu ministrul Energiei şi cu un secretar de stat, care ne-au transmis că se lucrează. În acest moment aceasta este soluţia”, a punctat reprezentantul industriei de morărit şi panificaţie.
În ceea ce priveşte forţa de muncă, Popescu a afirmat că este în continuare deficitară în acest sector, pentru că oamenii vor să meargă la muncă în afară, pentru că se câştigă mai mult, după ce au fost calificaţi în ţară, la locul de muncă. Potrivit acestuia, la ora actuală, în industrie se lucrează foarte mult cu străini şi cu necalificaţi.
De asemenea, preşedintele ROMPAN susţine că grâul din noua recoltă este destul de bun din punct de vedere panificabil şi în mod normal cantităţi importante o să meargă la export şi în acest an, pentru că „România a fost şi va fi întotdeauna o ţară exportatoare de cereale”, mai notează Agerpres.