PIAŢA GRÂULUI S-AR PUTEA PUNE ÎN MIŞCARE ÎNCEPÂND CU LUNA NOIEMBRIE. Momentan nu se prea încheie tranzacţii, deşi atmosfera de pe piaţa americană este una pozitivă, iar la bursa CBoT din Chicago s-au înregistrat mici câştiguri.
SUA exportă momentan mai mult decât Uniunea Europeană, chiar dacă informaţiile săptămânale privind exporturile publicate de Ministerul Agriculturiii din SUA se află sub aşteptări.
La bursa europeană Matif de la Paris, cotaţiile au scăzut uşor joi, 6 octombrie. Începând cu mijlocul lunii septembrie, cotaţiile se învârt în jurul a 160 euro/t. Joi, preţul scăzuse, din nou, sub acest nivel. Contractele pentru export nou încheiate în SUA au influenţat preţul grâului la bursă. Cotaţiile grâului la bursa CBoT s-au comportat la fel ca şi cele la bursa Matif, acestea scăzând recent.
Numărul tranzacţiilor este relativ constant la CBoT, în această săptămână, 3-9 octombrie, nu s-au înregistrat mai mult de 500 de contracte pentru grâu european. Începând de joi, 6 octombrie, a avut loc la Torino Bursa Europeană a Mărfurilor, iar majoritatea comercianţilor europeni s-au aflat în Italia.
Exporturile din UE ar putea creşte din noiembrie
În Germania nu au loc noi activităţi pe piaţa fizică ce ar putea influenţa preţurile. Pentru ca preţurile să se schimbe, ar trebui să se exporte mult mai multă marfă, însă tranzacţiile sunt încă reţinute.
În acelaşi timp, Statele Unite şi-au arătat prezenţa pe pieţele clasice unde se vindea mai ales marfă din UE. SUA au exportat în această săptămână 260.000 t de grâu moale şi 115.000 t de grâu dur în Maroc, ceea ce a impulsionat piaţa şi este un lucru remarcabil, întrucât Europa şi mai ales Franţa sunt cei mai mari furnizori de grâu ai Marocului. Acest lucru oglindeşte încă o dată problemele Franţei din acest an comercial, dar şi competitivitatea momentană a grâului american comparativ cu marfa europeană.
Exportatorii din regiunea Mării Negre ar putea domina piaţa încă aproximativ şase săptămâni, adică până când se încheie primul val de cumpărături şi marfa acestora dispare de pe piaţă. Din noiembrie, fereastra pentru exporturile din UE ar putea deveni mai largă. Până atunci, şi comerţul se desfăşoară mai lent. Procesatorii încearcă să se folosească de nesiguranţa de pe piaţă şi să o contracareze cu succes. Conţinuturile proteice mai slabe nu sunt un argument puternic. Din punct de vedere calitativ, conţinuturile proteice scăzute sunt, în mare parte, compensate de numerele mai mari privind puritatea şi calitatea glutenului.
sursa: agrarticker.de