Fermierii vor plăti prețuri mai mari pentru efectuarea testelor de calitate și pentru certificarea semințelor și a materialului săditor, propune Ministerul Agriculturii.
Un proiect de Ordin de ministru publicat pe pagina de internet a MADR în data de 17 noiembrie 2022 stabilește noi tarife, mai mari, pentru efectuarea testelor și controlului în vederea certificării culturilor de sămânță și material săditor, înregistrării, supravegherii, monitorizării și acreditării unor activități ale operatorilor economici pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și tarifele pentru testele de calitate privind certificarea semințelor și a materialului săditor efectuate de personalul inspectoratelor teritoriale pentru calitatea semințelor și a materialului săditor și al Laboratorului Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor.
Tarifele prevăzute nu conțin taxa pe valoare adăugată (TVA). În unele cazuri, prețurile pe care le vor plăti fermierii și firmele vor fi cu 50%, 100% sau chiar 200% mai mari decât cele de bază prevăzute în proiectul de Ordinul de ministru.
NOTE:
1. Fracțiunile de suprafață, rotunjite la două cifre după virgulă la ha, se tarifează proporțional, dar nu mai puțin de 0,5 ha pentru pct. 1-5 din tabel și de 0,05 ha pentru pct. 6-11 din tabel.
2. Pentru solicitările de inspecție în câmp, efectuate după expirarea termenelor stabilite de 1 decembrie pentru culturile de toamnă și 1 mai pentru cele de primăvară, respectiv 15 iunie pentru culturile semincere de butași de sfeclă și cicoare industrială, dar nu mai târziu de data de 30 aprilie a anului următor pentru culturile însămânțate în toamna anului precedent și 31 mai pentru culturile de primăvară, respectiv 30 iunie pentru culturile semincere de butași de sfeclă 3 și cicoare industrială, tarifele se majorează cu 50%. După data de 30 aprilie, pentru culturile însămânțate în toamna anului precedent, și 31 mai, pentru culturile de primăvară, tarifele se majorează cu 100%.
3. Tariful pentru fiecare ha de suprafață nedeclarată se majorează de 3 ori, luându-se în considerare rotunjirea suprafeței cuprinse între 0,5–1,6 ha ca echivalentă unui ha.
4. Tariful pentru un control suplimentar la cerere sau pentru corectarea lucrărilor în câmp ori la cererea de reinspecție se majorează cu 50% la primul control și cu 100% la fiecare dintre următoarele controale.
5. Tariful de la pct. 1–4 și 6 din tabel pentru controlul culturilor semincere și materialului săditor în vederea certificării, efectuat de un inspector acreditat, se reduce cu 60%.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 27/2021, în vigoare din martie 2021.
Noile tarife vor fi aplicate după ce noul ordin va intra în vigoare, adică în termen de 5 zile de la data publicării acestuia în Monitorul Oficial al României.
Proiectul care prevede majorarea tarifelor se află, deocamdată, în dezbatere publică pe site-ul MADR. Vezi textul intergral al proiectului de ORDIN privind stabilirea tarifelor pentru efectuarea testelor și controlului, certificării, înregistrării, supravegherii, monitorizării și acreditării pentru producerea, prelucrarea și/sau comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și a tarifelor pentru efectuarea testelor de calitate a semințelor și a materialului săditor