TENDINŢE PE PIAŢA CARTOFULUI. În decembrie 2016, preţurile de producător pentru cartof au fost, în medie, de 50 până la 80 cenţi/kg.
În Germania, suprafaţa cultivată cu cartofi în 2016 a fost de aproximativ 236.000 ha, un nivel scăzut, cantitatea recoltată fiind de 10 milioane de tone, astfel ceva mai scăzută faţă de alţi ani. Statele federale în care se produce mult cartof sunt Niedersachsen şi Bavaria. O creştere a suprafeţei cultivate nu se prevede pentru 2017, susţin experţii pieţelor agricole citaţi de agrarticker.de.
Întrucât cererea de materie primă din industria alimentară este acoperită, persoanele fizice cumpără mai puţini cartofi proaspeţi, iar cererea pentru marfă prelucrată este în creştere, oferta se va modifica.
Dacă e să privim în ograda proprie, pentru producătorii români anul 2016 a fost unul de excepţie, din punct de vedere al subvenţiilor primite, dar nu se vor mai întâlni cu aceste valori uriaşe, a spus fostul ministru al agriculturii Achim Irimescu, în decembrie 2016.
“A fost un an excepţional, s-a ajuns la 23.000 de euro pe hectar la cartofii de sămânţă, la 1.075 de euro pe hectarul de sfeclă de zahăr, deci au fost recorduri care nu vor mai fi la acest nivel, în mod cert”, sublinia fostul şef al MADR.