În acest an, merele produse în cea mai mare plantaţie din judeţul Vâlcea vor fi valorificate la export. Realizată în urmă cu trei ani, în urma unui parteneriat între Consiliul Judeţean şi Primăria din Mădulari, plantaţia va produce cinci soiuri de măr pentru onorarea contractelor de export.
Anunţul a fost făcut luni, 19 ianuarie, de către primarul comunei respective, Gheorghe Florescu. „Nimeni nu a avut încredere la început, acum trei ani, că va fi o reuşită. La intrarea în localitate era un teren pe care am demarat acea investiţie pilot. La început era entuziasm mult şi o mare provocare. Dar deja cele cinci soiuri de măr au câştigat piaţa, mulţi fermieri din Vâlcea, dar şi din afara judeţului, au venit pentru a copia modelul. A fost o investiţie realizată din bugetul local, mă refer la tot ce înseamnă tratament, întreţinere. Mai trebuie menţionat faptul că au grijă de meri cei cu venitul minim garantat. Poate cu această ocazie pomicultura vâlceană va reînflori, aşa cum a fost până în 1989”, a declarat primarul Gheorghe Florescu.
Investiţia în plantaţia, care se întinde pe o suprafaţă de 1,5 hectare, s-a ridicat la valoarea de 100.000 lei şi a fost pornită ca proiect pilot în anul 2011.
Mai mulţi bani de la UE pentru fructe şi lapte în şcoli
Comisia Europeană intenţionează să revizuiască schema privind laptele şi fructele distribuite în şcoli, pentru a sprijini fermierii europeni, afectaţi de embargoul impus de Rusia.
Intenţia a fost anunţată de comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan, în cadrul unei discuţii cu eurodeputaţii socialişti din comisia de agricultură a Parlamentului European, informează un comunicat transmis de delegaţia eurodeputaţilor PSD în PE, citat de Agerpres.
Programele cu finanţare europeană prin care copiii primesc gratuit fructe şi lapte în şcoli au nevoie de revizuire, în primul rând pentru a elimina toate dificultăţile administrative cu care se confruntă acum autorităţile naţionale şi locale, consideră Daciana Sârbu, europarlamentar PSD, care a luat parte la discuţiile cu comisarul european pentru agricultură.