Brutăriile sau fabricile de pâine au atras cele mai mari sume din PNDR 2007-2013. Afacerile din industria panificației s-au dezvoltat cu ajutorul banilor europeni, iar sumele contractate sunt la distanță de celelalte proiecte depuse de fermieri.
Pe baza datelor extrase din statisticile Agenției de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR), Agroinfo a descoperit că proiectele din industria de panificație au cerut cele mai multe milioane de euro din fondurile puse la bătaie pe fostul PNDR.
La capitolul beneficiari privați, cel mai mare proiect, din punct de vedere al valorii totale a investiției aparține firmei Arcada Company SA din Galați. Scopul proiectului este crearea unei noi capacități de producție: complex produse de panificație, patiserie și cofetărie. Firma a accesat măsura 123 - stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiții pentru procesarea produselor agricole și forestiere în vederea obținerii de produse neagricole. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 6,185 milioane euro, din care aproape jumătate, adică 3 milioane de euro nu trebuie rambursați.
Pe următorul loc se situează tot o firmă de panificație. Smart Food Solutions SRL din localitatea Florești, județul Prahova, a aplicat cu proiectul Înființare unitate de panificație și a obținut 6 milioane de euro, 3 milioane de euro nerambursabili. Firma a accesat schema de ajutor de stat – stimularea IMM-urilor care procesează produse agricole în scopul obținerii unor produse alimentare altele decât cele prevăzute în Anexa 1 a Tratatului CE precum și a celor care desfășoara activități de procesare a produselor agricole în vederea obținerii și utilizării surselor de energie regenerabilă și a biocombustibililor.
Tot câte 6 milioane de euro, valoare eligibilă totală și fonduri europene nerambursabile în valoare de 3 milioane euro, au obținut și firmele Vlasia SRL din Argeș, Velrom SRL din Iași și Avanti Software din Brăila. Cele trei companii au accesat măsura 123. Prima investește cele 6 milioane de euro în construirea unei fabrici de pâine, a doua, înființează o fabrică de biscuiți, iar a treia, deschide o brutărie.
Localitatea care a atras cu un singur proiect cea mai mare sumă din fostul PNDR
La capitolul beneficiari publici, cei mai mulți bani, adică tot 6 milioane de euro, au fost investiți în proiectul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ilva – Someș din județul Bistrița Năsăud. Proiectul a fost depus pentru fondurile disponibile prin măsura 322 - renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale. Finanțarea europeană a fost de 100% din totalul cheltuielilor eligibile. Astfel, valoarea totala a proiectului este aceeași cu valoarea fondurilor nerambursabile. Adică, Asociația a luat 6 milioane de euro și nu a fost nevoită să returneze nimic.