OFICIAL! Potrivit unui comunicat transmis către AGROINFO de Ministerul Agriculturii, au fost făcute două studii de evaluare a Programului de Dezvoltare Rurală. Concret, s-a analizat pe ce s-au cheltuit milioanele de euro venite de la Europa și dacă am progresat cu ajutorul lor. Pentru zona montană, studiile au arătat că nu avem strategie.
Pe 7 noiembrie 2018, secretarul de stat Alexandru Potor a participat la prima conferință dedicată evaluării on-going a PNDR 2014-2020 în perioada 2017- 2020.
Au mai fost prezenți la eveniment directorul general adjunct al Autorității de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală, Carmen Boteanu, experți din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), dar și ai Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, reprezentanți ai Ministerului Fondurilor Europene, precum și ai diverselor federații din domeniul agricol.
Obiectivul conferinței a fost prezentarea rezultatelor primelor două studii de evaluare realizate pentru Programul de Dezvoltare Rurală 2014-2020, în anii 2017 și 2018, de către un evaluator extern specializat.
Având în vedere că regulamentele europene prevăd obligativitatea unor raportări pe care statele membre trebuie să le comunice Comisiei Europene în diferite perioade de implementare, este necesară realizarea unor evaluări pentru aprecierea eficacității, eficienței, relevanței și impactului programelor de dezvoltare rurală de către experți externi independenți din punct de vedere funcțional de autoritățile responsabile pentru implementarea programului.
Proiectul evaluării on-going prevede realizarea a șapte studii de evaluare și organizarea a trei conferințe pentru diseminarea rezultatelor.
Primele două studii de evaluare au fost realizate în anii 2017 și 2018. Pe baza informațiilor din primul studiu a fost elaborat Raportul anual de implementare PNDR transmis Comisiei Europene în 2017, iar studiul din 2018 a analizat contribuția PNDR 2014-2020 la sprijinirea și dezvoltarea zonei montane. Evaluarea a fost realizată prin metode și tehnici de analiză cantitativă și calitativă.
Referitor la primul studiu de evaluare a PNDR 2014-2020 care a luat în calcul implementarea PNDR până la 31 decembrie 2016, echipa de evaluatori a concluzionat că, sondajele realizate în rândul beneficiarilor indică o imagine generală pozitivă asupra programului și a eficienței acestuia, comparativ cu perioada anterioară de programare. Experții evaluatori subliniază că sunt necesare totuși eforturi din partea sistemului de conducere pentru îmbunătățirea performanței și a nivelului de implementare a programului.
Al doilea studiu de evaluare asupra intervențiilor PNDR 2014-2020 în zona montană realizate până la data de 31 decembrie 2017 a relevat faptul că sunt necesare strategii mai structurate și adaptate specificului zonelor montane, bazate pe o analiză actualizată a contextului. Totodată, studiul a evidențiat că intervențiile PNDR prezintă un grad ridicat de relevanță și o contribuție directă la incluziunea socială și dezvoltarea locală în zonele montane, indicând un progres tangibil în implementare la nivelul anumitor măsuri.
Secretarul de stat Potor a declarat: "evaluarea pe parcurs a implementarii PNDR este o activitate extrem de importantă pentru că ne oferă un instrument de lucru pentru măsurarea eficienței programului și pentru adoptarea unor modificări în timp real. Astăzi am avut un bun prilej de a discuta direct cu reprezentanții beneficiarilor privitor la lecțiile bune învățate până acum și referitor la viitoarele priorități pe care trebuie să le avem in vedere."