Vineri, 30 septembrie, Euralis Seminţe a vizitat Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni, Judeţul Neamţ. Obiectul acestei vizite l-a constituit cultura de hibrizi de sorg Euralis de la acestă staţiune de cercetare.
La Secuieni sunt cultivaţi 4 hibrizi de sorg Euralis: ES Armida (hibrid timpuriu cu boabe albe), ES Arkanciel (hibrid timpuriu cu boabe roşii), ES Alize (hibrid semi-timpuriu) şi ES Mistral (hibrid semi-tardiv). „Sorgul se prezintă foarte bine şi este destul de avansat pentru timpul acesta datorită timpurietăţii hibrizilor şi al secetei”, a spus asistentul în cercetări Simona Pochişcanu.
Aceşti hibrizi s-au cultivat pe data de 8 mai iar precipitaţiile au fost slabe. Din luna iulie, în Judeţul Neamţ a plouat doar 10 l/m2 în 3 reprize. În ciuda acestui lucru, sorgul Euralis arată foarte bine deoarece cele mai bune randamente ale acestei culturi sunt în zone secetoase. Sorgul se poate dezvolta cu mai puţin de jumătate din necesarul de precipitaţii pe ciclu de creştere faţă de porumb.
În ceea ce priveşte erbicidarea, Simona Pochişcanu a precizat că s-au aplicat erbicide pentru porumb atât în preemergenţă cât şi în postemergenţă iar diferenţa dintre sola Euralis tratată cu Concep III şi o altă solă netratată este extrem de vizibilă. Toţi hibrizii de sorg de la Euralis sunt trataţi cu Concep III, un antidot de tip safener care permite aplicarea unei tehnologii eficiente şi simple de erbicidare împotriva gramineelor înrudite.
Recoltarea va avea loc peste aproximativ 3 săptămâni şi se estimează o producţie în jur de 7 tone/ha. Producţiile nu sunt întocmai comparabile cu cele de la porumbul irigat însă în ceea ce priveşte sorgul există avantaje suplimentare. Într-un an secetos în care porumbul nu are condiţii propice pentru producţii mari, sorgul nu dă greş, fiind rezistent atât la ariditatea din sol cât şi la arşiţa atmosferică. Astfel, sorgul este o plantă mai mică ca talie decât porumbul şi foloseşte deci mai puţină apă pentru a se dezvolta, bucurându-se şi de rădăcini mai profunde care pot valorifica optim umiditatea din sol în condiţii de ariditate. În timp ce în condiţii de arşiţă atmosferică, paniculul compact al sorgului protejează polenul, polenizarea fiind astfel facilitată, spre deosebire de porumb unde există două flori distincte, între care polenul suferă efectele sterilizante ale arşiţei.
Un alt avantaj punctat de Area Managerul zonei VI a Euralis Seminţe, Iulian Pricob, şi aprobat de Simona Pochişcanu este faptul că în multe ferme, sorgul nu se fură din câmp cu atâta uşurinţă în comparaţie cu porumbul. Datorită faptului că sorgul fructifică sub forma unui panicul, nu prezintă interes spre a fi furat pe când ştiuletele de porumb facilitează furtul.
Deasemenea producţia de sorg este achiziţionată cu încredere de FNC-uri din ţară, datorită costului acceptabil al producţiei şi faptului că hibrizii Euralis nu conţin tanin, făcându-l astfel substitutul perfect al porumbului în hrana animalelor, în special la porcine şi la păsări.
Sorgul nu este singura cultură Euralis apreciată de cercetătorii de la SCDA Secuieni. „Hibrizii de rapiţă sunt foarte productivi, de la cei timpurii şi până la cei tardivi şi îmi place hibridul ES Mercure. La porumb apreciez faptul că, într-un an prielnic, hibrizii Euralis scot producţii deosebit de mari şi mai apreciez şi fenomenul de stay-green. În cazul florii-soarelui îmi place foarte mult tehnologia CLEARFIELD şi recomand hibridul ES Aramis”, a indicat Simona Pochişcanu în calitate de inginer agronom.
În funcţie de zona de cultură, condiţii agronomice şi climatice, Euralis pune la dispoziţia fermierilor o gamă largă de 8 hibrizi de sorg, de la timpurii la semi-tardivi. Euralis Semences este numărul 1 la hibrizi de sorg pentru boabe din Europa, ca parte integrantă a programului de ameliorare şi dezvoltare Eurosorgho, iar acest lucru se vede în producţii şi satisfacţia fermierilor care scot profit până şi în anii cei mai secetoşi.
SCDA Secuieni este o instituţie ştiinţifică din zona Moldovei, situată la o distanţă de aproximativ 10 km de Municipiul Roman şi 40 km de Municipiul Bacău, care are ca principal obiectiv efectuarea de cercetări privind plantele cultivate pe terenuri arabile: cereale, plante oleaginoase, plante furajere etc.