Adama
AGRICOVER

Senatorii au respins propunerea ca fermierii să primească banii pe hectar doar dacă folosesc sămânţă certificată

Publicat: 08 septembrie 2011 - 22:14
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Senatorii au respins în 7 septembrie a.c. propunerea legislativă care prevedea ca agricultorii să poată beneficia de sprijinul direct şi complementar pe suprafaţă numai dacă utilizează sămânţă certificată pentru culturile de plante oleaginoase şi furajere.

Iniţiativa deputaţilor PDL Stelian Fuia şi Constantin Chirilă fusese respinsă, anterior, şi de Comisia pentru Agricultură a Senatului, dar şi de Guvern.

Peste 50% din suprafaţa arabilă din România este cultivată cu sămânţă cu potenţial biologic mic, ceea ce determină producţii de 2-4 ori mai mici decât cele care ar putea fi obţinute prin folosirea de sămânţă certificată, susţin iniţiatorii propunerii.

Guvern: Plăţile pe hectar nu sunt condiţionate de cultivarea terenului, ci de respectarea bunelor condiţii agricole şi de mediu (GAEC)

Cu toate acestea, punerea în aplicare a unei astfel de măsuri ar încălca legislaţia comunitară de acordare a sprijinului pe suprafaţă către producătorii agricoli, a motivat Comisia de Agricultură din Senat, iar reprezentanţi Guvernului au explicat că plăţile din cadrul schemelor de plăţi unice pe suprafaţă nu sunt condiţionate de desfăţurarea de activităţi agricole pe terenurile pentru care se primesc banii, ci de respectarea bunelor condiţii agricole şi de mediu (GAEC), aprobate prin Odinul comun al ministrului Agriculturii şi al ministrului Mediului 30/147/2010.

În plus, reprezentanţii Guvernului au atenţionat că, întrucât propunerea se referă la o condiţie doar pentru culturile de plante oleaginoase şi furajere, măsura ar putea prejudicia principiul decuplării de producţie aplicat în acordarea plăţilor pe suprafaţă.

Vizualizat: 3051 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Agricultorii care ard miriştile după recoltare vor fi penalizaţi la plata pe suprafaţă

Agricultorii care ard miriştile după recoltare vor fi penalizaţi la plata pe suprafaţă

Agricultorii care nu respectă bunele practici agricole şi de mediu, prin arderea miriştilor şi resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente, riscă să fie penalizaţi prin reducerea sumei totale de plată pe suprafaţă provenită din fonduri europene şi naţionale, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

APIA dă adeverinţe pentru credite în contul banilor pe suprafaţă pe 2011

APIA dă adeverinţe pentru credite în contul banilor pe suprafaţă pe 2011

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început să elibereze adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plăţi pe suprafaţă aferente anului 2011 care vor să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la băncile care au încheiat convenţii cu APIA.

Teleorman: Peste 1.300 de fermieri, penalizaţi la acordarea subvenţiei pe suprafaţă

Teleorman: Peste 1.300 de fermieri, penalizaţi la acordarea subvenţiei pe suprafaţă

Peste 1.300 de fermieri din judeţul Teleorman care au depus cereri de acordare a subvenţiei pe suprafaţă în acest an vor fi penalizaţi pentru întârzieri.

170 euro/ha! Atât ar putea valora subvenţia pe suprafaţă, în 2011

170 euro/ha! Atât ar putea valora subvenţia pe suprafaţă, în 2011

Plăţile directe complementare pe suprafaţă acordate în 2011 din bugetul naţional ar putea ajunge la 77 de euro pe hectar, cu 27 de euro mai mult decât în 2010, a declarat Florin Marius Faur, directorul general al APIA, într-o conferinţă de presă susţinută marţi, 16 mai a.c.. Suma din bugetul statului se adaugă SAPS-ului din partea UE în valoare de 100 euro/ha, anul acesta.

Scrie parerea ta

Pentru a vizualiza pagina dorita, trebuie sa intrati in acontul dumneavoastra!
Utilizator inregistrat

Sunt deja un utilizator inregistrat.

Utilizator nou

Sunt utilizator nou, inregistrez

Doar utilizatorii inregistrati pot vizualiza pagina.

Video

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Bancul zilei

În vacanţă...

În vacanţă...
De trei ori am fost în vacanţă şi de trei ori soţia mea a rămas însărcinată Detalii