Ale cui realizări?

Lumea agricolă românească, obişnuită cu mari întârzieri la plăţi, fie ele europene ori naţionale, s-a bucurat că efortul Ministrului a dat roade. La fel cum s-a bucurat pământul nostru de vreme bună pentru culturi. Asta până prin iulie, de când ne omoară seceta. Tot până atunci, exaltaţi fiind probabil de estimările de producţie mai mult decât bune, oficialii de la agricultură s-au grăbit puţin cu afirmaţii nefericite de genul „no vezi că n-are a face producţia cu irigaţiile?”, adresate, fireşte, scepticilor care nu credeau în marea transformare a agriculturii peste noapte. Şi au cam dat (oficialii) cu bâta în balta... fără apă. A ţinut minunea cu eforturile până a dat uscăciunea în agricultură şi, în multe zone din ţară, culturile afectate au ajustat semnificativ (în minus!) prognozele ministeriale. Bineînţeles, revine şi întrebarea... Mai ales din partea celor păţiţi: „Şi irigaţiile? Ce se mai aude cu realizările în irigaţii, d’le Ministru?”. Probabil că s-au epuizat resursele pentru încă un efort...

În rest, că vine vorba despre cartof sau tomate, şi ele subvenţionate, producţiile peste aşteptări au dat frâu liber asumărilor MADR-iste. Numai că producătorul, eternul „nemulţumit” al filierei agroalimentare, nu se dezminte nici în acest an agricol. Logica şi mecanismele de piaţă n-au nimic de-a face cu realizările Ministerului. În cazul legumicultorilor, cel puţin. Faţă de un an cu producţii mai slabe dar cu cerere mare şi, implicit, un preţ mai bun, 2011 e anul în care preţul de vânzare abia acoperă costurile de producţie.

S-a investit mai mult pentru a obţine recolte mai bune. Aceasta e o realizare. A producătorilor, desigur. Când ajung însă pe piaţă, aceştia se uită chiorâş înspre Minister. Pentru că în ceea ce priveşte „funcţionarea pieţelor agricole - măsurile derulate au vizat atât stimularea asocierii fermierilor în structuri organizate pentru valorificarea producţiei în piaţă, cât şi implementarea mecanismelor de reglementare a pieţelor” (citat din Realizările în sectorul vegetal ale MADR, într-un an de mandat). Toate acestea s-au făcut, cu mari eforturi, însă numai pe hârtie! Teorie pură! Şi dacă totuşi s-a mai realizat câte ceva, investiţiile au fost insuficiente şi, de multe ori, greşit orientate.

După toate scenariile, naţionale şi mondiale, agricultura (inclusiv cea românească) e domeniu prioritar, spre care ar trebui să se îndrepte, cu adevărat, toate eforturile intelectuale şi materiale disponibile la ora actuală. Să lăsăm producătorii să producă, pentru că al lor e meritul şi a lor trebuie să fie asumarea de merite. Ministerul să se asigure că banii ce li se cuvin ajung la timp, că avem o piaţă cu adevărat funcţională, că ne putem asigura consumul intern... Şi asta fără să ridice din umeri şi să se întrebe oare de ce mai importă România alimente şi produse agricole?

O întrebare pe măsura efortului...