Producţiile agricole obţinute în anul 2011 i-au încurajat pe agricultorii români să investească în capacităţi de depozitare a cerealelor pentru a nu mai vinde grâul sau porumbul imediat după recoltare la preţuri semnificativ mai mici decât cele de peste 3 sau 4 luni.
Pe piaţa locală două treimi din producţia de cereale este vândută în perioada imediată recoltării. „Am investit 500.000 de euro pentru construirea mai multor silozuri cu o capacitate totală de 7.000 de tone în ultimii trei ani. Am alocat aceşti bani pentru a nu mai pierde bani prin vânzarea imediat după recoltare. Pe de altă parte mă ajută pentru că pot să vând treptat pe tot parcursul anului şi pot să am venituri constante”, a spus Nicolae Sitaru, preşedintele Ligii Asociaţilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), citat de zf.ro.
Constructorii de silozuri au avut încasări cu până la 50% mai mari
Interesul producătorilor agricoli români pentru aceste investiţii se vede şi în rezultatele din acest an ale producătorilor de silozuri metalice.
„Vânzările noastre au crescut cu 50% în acest an. Fermierii care au investit în silozuri au venit din proprie iniţiativă către noi. În general lucrăm cu ferme medii şi mari. Fermierii investesc în aceste silozuri pentru a stoca producţia, pentru a nu mai fi obligaţi să vândă direct din câmp. Astfel încearcă să mărească preţul pe care obţin pentru producţiile lor”, a declarat, Mihalachi Panaite, administrator al firmei Georgia Business Company, care a încheiat anul trecut cu afaceri de 0,9 mil. euro, în creştere cu 12% faţă de 2009, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor (MF), citate de zf.ro.
În acest an Georgia Business Company a construit silozuri cu o capacitate totală de 28.000 de tone. Pe plus în acest an va fi şi compania Islaz Alexandria, care a produs anul trecut silozuri de 1,3 mil. euro cu ajutorul a 120 de angajaţi.
„Cei care nu au spaţii de depozitare au început să se orienteze către astfel de investiţii pentru a nu vinde la preţ mic. Cererea a fost mai mare anul acesta, am avut cu 10% mai multe comenzi”, spune şi Natalia Biţian, şef serviciu comercial al Islaz Alexandria.
Care sunt judeţele cu cele mai mari capacităţi de stocare?
Creşterile acestea reprezintă doar un prim pas făcut de producătorii români pe această piaţă. Rezultatele se vor vedea în totalitate în statisticile din anii următori având în vedere că în fiecare din ultimii zece ani în România s-au construit în medie capacităţi de stocare de 400.000 de tone. În prezent în silozurile locale fermierii români pot stoca 16,1 mil. tone de cereale, potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Printre judeţele cu cele mai mari capacităţi de stocare se numără cele cu producţii mari de cereale precum Călăraşi (1,3 mil. tone) sau Ialomiţa (0,8 mil. tone) dar şi judeţe precum Timiş (2,2 mil. tone) sau Constanţa (2 mil. tone), două dintre punctele din care grâul şi porumbul românesc pleacă la export, potrivit datelor publicate de zf.ro.