Producătorii agricoli pot beneficia de un preţ cu 20 la sută mai mic pentru energia electrică necesară pentru irigaţii, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, într-o conferinţă de presă.
„Fermierii, începând de azi, vor avea acces la tariful reglementat de tip B, care le permite reducerea preţului energiei utilizate pentru mia de metri cubi de apă pompată cu 20%. Dacă până acum preţul era de 250 de lei/1.000 mc apă pompată, acesta scade la 200 lei/1.000 mc apă pompată”, a explicat ministrul Agriculturii.
Şeful MADR a precizat că Ordinul semnat joi, 12 iulie a.c. referitor la reducerea cu 20% a preţului energiei electrice pentru irigaţii, a apărut în urma solicitărilor producătorilor agricoli, care, de mai bine de zece ani, cer un preţ mai bun la energia electrică pentru utilizarea sistemului de irigaţii.
„Fermierii care au contract cu ANIF pot să beneficieze de un preţ redus la energie în urma acestui Ordin şi cred că este o măsură binevenită în această perioadă pentru că, din păcate, condiţiile meteo nu ne ajută foarte tare, mai ales la culturile de primăvară, respectiv la porumb şi floarea-soarelui, care riscă să fie calamitate într-o proporţie foarte mare dacă nu va ploua în perioada următoare”, a spus Constantin.
Potrivit datelor furnizate de ministrul Agriculturii, în prezent sunt contractate pentru irigaţii 247.000 de ha, dar au fost irigate în jur de 140.000 de ha.