PRODUCȚIA LA HECTAR! De-a lungul vremii am tot constatat și eu această caracteristică și, de fiecare dată, specialiști au subliniat faptul că un soi creat într-un areal cât mai aproape geografic de zona în care este cultivat va avea răspunsuri pentru situațiile grave din anii dificili agricoli.
De curând mi-a fost reconfirmată această concluzie de către liderul Federației Pro Agro, Emil Dumitru, care a recoltat 6.500 kg / ha grâu din soiul Litera (creație a colectivului de cercetători de la INCDA Fundulea) cultivat pe 25 ha în ferma sa din localitatea Chiselet, județul Călărași. Tot în ferma sa, dar pe 15 ha, fermierul a recoltat doar 5.300 kg/ha dintr-un soi de grâu creat în Franța, dar dezamăgitor a fost că acesta avea și indicii de calitate sub limita grâului panificabil.
Emil Dumitru, la conferința națională organizată de Pro Agro, alături de Joseph Daul, fermier francez și președintele Partidului Popular European
Fermierul are două categorii de teren agricol, în lunca Dunării și în terasă. Grâul a ocupat partea de terasă și a cam suferit din pricina lipsei precipitațiilor în perioada de acumulare în bob. Seceta a făcut posibilă această diferență de cantitate, dar mai ales de calitate!
La rapiță, Emil Dumitru a recoltat o medie de 3t /ha pe 40 ha cu hibrizi Dekalb (Exod și Esprit). Culmea a fost că tocmai în sola unde densitatea era mult mai mică, chiar a vrut la un moment dat să întoarcă rapița acolo, fermierul a recoltat 3,7 t / ha.
Ca o noutate, președintele Pro Agro a reușit să „dea o apă” la 40 ha cultivate cu porumb. Iar ca totul să fie promițător, în sectorul zootehnic al fermei de familie pe care o administrează Emil Dumitru, două vaci au avut gemeni. Semn că vacile au fost bine hrănite, spune fermierul.
Emil Dumitru (stânga), la lansarea brandului românesc Lapte cu caimac, creat de fermierul Nicușor Șerban (dreapta)
Tonul cu care Emil Dumitru ne-a povestit rezultatele campaniei de recoltat a culturilor de toamnă a fost unul destul de bun, mulțumind Domnului pentru rezultatele destul de pozitive obținute într-un an agricol destul de ciudat până în acest moment!