EXPORTUL DE GRÂU, SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII. Autorităţile din Egipt, cel mai mare importator mondial de grâu, vor lua o decizie cu privire la o livrare de grâu din România abia după 4 septembrie 2017.
Pe 21 august 2017, inspectorii de la Autoritatea pentru carantină au oprit o navă care transporta 63.000 de tone de grâu în portul Safaga pentru conţinut de seminţe de mac, a informat Ministerul Agriculturii din Egipt. Grâul ar proveni de la firma Cerealcom Dolj, a declarat o sursă din apropierea acestui dosar. Seminţele de mac sunt interzise la import în Egipt. Cantitatea de materii organice, inclusiv seminţe dăunătoare sau toxice, nu trebuie să depăşească 1% din livrările de grâu, potrivit cerinţelor GASC. Deşi conţinutul de seminţe de mac nu este pus în discuţie, cazul a atras atenţia traderilor, având în vedere că a venit la doar o săptămână după ce Egiptul a primit foarte multe oferte la ultima sa licitaţie internaţională, notează Agerpres.
În primul rând, în cultura din România nu există mac. În al doilea rând, recepţia se face în portul Constanţa de către inspectorii egipteni şi, dacă era ceva, nu recepţiona livrarea, iar în al treilea rând, la ora actuală nu există nimic oficial în acest sens, a declarat, la finalul lunii august, ministrul Agriculturii, Petre Daea, citat de Agerpres.
O sursă citată de Agenţia Reuters, a declarat că Procuratura din Egipt va respinge probabil şi apoi re-exporta grâul din România, care a fost achiziţionat de Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt, entitatea responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statului egiptean.
Orice respingere a unei livrări de grâu cumpărată de GASC ar putea să provoace, din nou, confuzie în rândul traderilor şi să îi facă să ezite să mai participe la licitaţii, a declarat Hesham Soliman, preşedintele firmei Medstar for Trading, mai notează Agerpres.
Unii analişti ai pieţei susţin însă că impactul acestui caz asupra ofertelor şi preţurilor la viitoarele licitaţii va fi unul limitat, iar problema seminţelor de mac nu îi va afecta pe toţi exportatorii.
Cu alte cuvinte, într-un an cu producţii record de grâu anunţate în ţara noastră, va avea de suferit doar grâul românesc.
Dacă grâul din România va fi re-exportat, aceasta va fi prima livrare de grâu achiziţionată de GASC căreia îi va fi refuzat accesul într-un port egiptean după refuzarea unei livrări de grâu din Franţa în 2015, pe motivul conţinutului ridicat de cornul secarei. Ulterior, în urma boicotării licitaţiilor de către traderii de cereale, autorităţile egiptene au trebuit să renunţe la cerinţele conform căruia grâul importat trebuia să aibă un conţinut zero de cornul secarei, standard pe care traderii îl consideră imposibil.
Potrivit datelor citate de Agerpres, în sezonul 2016/2017, exporturile de grâu ale României către Egipt au urcat la 983.000 tone, faţă de 927.000 tone în perioada iulie 2015 - martie 2016.