Prelungirea cu 6 luni a termenului de rambursare a cheltuielilor în proiectele finanțate din fostul PNDR a fost respinsă de Comisia Europeană, săptămâna trecută, la Luxemburg. Cu toate acestea, fermierii români își vor putea deconta cheltuielile și după data limită.
Chiar dacă nu vom reuși prelungirea cu 6 luni, fermierii pot deconta cheltuieli și după 31 decembrie, numai că, tehnic, ele vor fi decontate din programul 2014-2020.
Ministrul Agriculturii a făcut anunțul pe pagina sa oficială, supărat că unele televizuni și-au permis să catalogheze drept eșecul ministrului Agriculturii încercarea României de a obține această prelungire. Concret, este vorba despre decontările care se fac în proiectele finanțate din fostul PNDR și care se află în derulare. Dacă solicitarea ne-ar fi fost aprobată, reușeam să mai atragem 400 de milioane de euro din PNDR 2007-2013, după calculele făcute tot de Daniel Constantin. Implicit, gradul de absorbție al fondurilor europene ar fi crescut.
România nu "a pierdut 400 de milioane de euro" din fondurile de dezvoltare rurală. România a pornit un demers căruia i s-au alăturat 16 state membre pentru a prelungi cu 6 luni termenul până la care putem deconta cheltuieli din PNDR 2007-2013! Motivul este ambițios: dorim să avem un program național (cu alocarea cea mai mare 9,3 miliarde euro) cu grad de absorbție apropiat de 100%! Suntem astăzi la 85 %, adică cel mai mare grad de absorbție la nivel național! Cred că am reușit mult, dar vrem și mai mult! scrie ministrul Agriculturii.
Phil Hogan, comisarul european pentru Agricultură, a explicat că procedura legislativă nu ar permite Comisiei Europene modificarea actelor juridice europene şi că ar fi nevoie de acceptul Consiliului şi al Parlamentului European pentru a da curs acestei solicitări. Astfel, a fost motivat refuzul de prelungire a termenului.